HOTĂRÂRE nr. 1.147 din 23 iulie 2004 privind trecerea unui teren din domeniul privat al statului şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor - Agenţia de Protecţie a Mediului Bihor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 30 iulie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 8 alin.
(1)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea unui teren, situat în municipiul Oradea, bd. Dacia nr. 25A, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor - Agenţia de Protecţie a Mediului Bihor. Articolul 2 Predarea-preluarea terenului potrivit art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: -------------- Ministrul mediului şi gospodăririi apelor, Speranţa Maria Ianculescu Ministru de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Marian Florian Săniuţă Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gheorghe Emacu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 23 iulie 2004. Nr. 1.147. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a terenului care trece din domeniul privat al statului şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor - Agenţia de Protecţie a Mediului Bihor ---------