DECIZIE nr. 14 din 9 iulie 2009 privind încetarea concesiunii miniere pentru exploatarea zăcământului de nisip şi pietriş din perimetrul Dragomireşti-Decindeni, judeţul Dâmboviţa Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 15 iulie 2009 Având în vedere: - Referatul Direcţiei generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere nr. 403.018 din 25 iunie 2009; - art. 31 lit. b), în condiţiile stabilite la art. 32, din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 37 alin.
(1)din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Deciziei primului-ministru nr. 191/2009, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezenta decizie. Articolul 1 Concesiunea minieră de exploatare a resurselor minerale din zăcământul de nisip şi pietriş din perimetrul Dragomireşti-Decindeni, judeţul Dâmboviţa, convenită prin Licenţa de concesiune nr. 2.197/2001, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Comercială LUCRĂRI DRUMURI ŞI PODURI DÂMBOVIŢA - S.A., cu sediul în municipiul Târgovişte, str. Locotenent Stancu Ion nr. 1, judeţul Dâmboviţa, în calitate de concesionar, încetează la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 2 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gelu-Agafiel Mărăcineanu Bucureşti, 9 iulie 2009. Nr. 14. ------