DECIZIE nr. 35 din 25 februarie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 310, a art. 330^1 şi a art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 82 din 6 mai 1997 Ioan Muraru - preşedinte Viorel Mihai Ciobanu - judecător Mihai Constantinescu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Raul Petrescu - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursurilor declarate de Hozoc Maria, Gheorghiu Matei (Dosarul nr. 53C/1996), Mazilu Carmen, Popescu Tatiana, Ghimis Marilena şi Ghimis Dan (Dosarul nr. 55C/1996) împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 142 din 20 noiembrie
- Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 18 februarie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor, legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 25 februarie
- CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin încheierile din 19 şi 26 aprilie 1996, pronunţate în dosarele nr. 2.135/1995 şi nr. 2.484/1995, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 310, art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, invocate de Hozoc Maria, Mazilu Carmen, Ghimis Dan, Ghimis Marilena şi Popescu Tatiana. Prin Decizia nr. 142 din 20 noiembrie 1996, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, a constatat ca prevederile art. 330^1 din acest cod sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică hotărîrilor pronunţate înainte de data de 26 iulie 1993, iar excepţiile referitoare la art. 330^2 alin. 1 din acelaşi cod sunt lipsite de obiect. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, şi pe Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, ţinând seama de obligativitatea, în temeiul art. 145 alin.
(2)din Constituţie, a deciziilor Curţii Constituţionale. Împotriva Deciziei nr. 142 din 20 noiembrie 1996 au declarat, în termen legal, recursuri: Hozoc Maria şi Gheorghiu Matei în Dosarul nr. 53C/1996 şi Mazilu Carmen, Ghimis Dan, Ghimis Marilena şi Popescu Tatiana în Dosarul nr. 55C/1996. Recursul declarat de Hozoc Maria şi Gheorghiu Matei vizează art. 310, art. 330^1 şi art. 330^2 din Codul de procedură civilă care, în opinia recurentilor, încalcă prevederile art. 41 şi ale art. 135 din Constituţie, precum şi principiul constituţional al stabilitatii raporturilor juridice. Prin motivele de casare se susţine ca, potrivit articolelor arătate, procurorul general poate să suspende executarea unei hotărâri judecătoreşti pe un termen pe care el însuşi îl stabileşte; procurorul poate invoca depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, fără ca acest termen să fie explicat prin lege; procurorul general poate ataca oricând o hotărâre judecătorească. Prin recursul declarat de Mazilu Carmen, Ghimis Dan, Ghimis Marilena şi Popescu Tatiana se solicita casarea Deciziei nr. 142 din 20 noiembrie 1996, întrucît aceasta a fost pronunţată fără citarea părţilor, incalcindu-se astfel prevederile art. 85 din Codul de procedură civilă. Potrivit art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, întrucît excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursurile declarate sunt nefondate, deoarece Decizia nr. 142 din 20 noiembrie 1996 se întemeiază pe prevederi ale unor decizii definitive ale Curţii Constituţionale, care, potrivit Constituţiei şi Legii nr. 47/1992, sunt obligatorii. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 85, art. 310, art. 330, art. 330^1 şi ale art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Motivul de recurs privind neconstituţionalitatea art. 310 din Codul de procedură civilă, care prevede că "dacă nu se dovedeşte, la prima zi de înfăţişare, ca recursul a fost depus peste termen sau dacă aceasta dovada nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen", urmează a fi respins, deoarece invocarea acestui text legal nu este relevanta în cauza. Potrivit art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea hotărăşte numai asupra dispoziţiilor de care depinde judecarea cauzei, astfel încât, în speta, recurentii nu pot justifica un interes legitim în susţinerea neconstitutionalitatii art. 310 din Codul de procedură civilă. Motivul de casare referitor la dreptul procurorului general de a suspenda o hotărâre judecătorească este lipsit de obiect şi va fi respins ca atare, deoarece Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, s-a pronunţat cu privire la caracterul neconstitutional al acestui drept, reglementat de art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Deci respingerea prin Decizia nr. 142/1996, ca vadit nefondata, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă s-a făcut pentru faptul ca "... o excepţie de neconstituţionalitate admisă nu mai poate fi reiterata, deoarece, potrivit art. 145 alin.
(2)din Constituţie şi art. 26 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii erga omnes". Cu referire la motivul de recurs privind nedelimitarea în timp, prin art. 330^1 din Codul de procedură civilă, a dreptului procurorului general de a ataca o hotărâre judecătorească cu recurs în anulare, se constată că aceste dispoziţii au fost modificate prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997. În noua redactare, recursul în anulare nu mai poate fi declarat de către procurorul general oricând, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Rezultă ca, în baza acestei modificări, în sensul stabilirii unui termen pentru declararea recursului în anulare de către procurorul general, recursul declarat de Hozoc Maria şi Gheorghiu Matei privind dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă urmează a fi admis. În temeiul art. 25 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, Curtea, admiţând recursul, trebuie să se pronunţe în fond asupra constituţionalităţii art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Asa cum s-a arătat, prin Legea nr. 17/1997 s-a limitat la 6 luni dreptul procurorului general de a ataca hotărârile judecătoreşti cu recurs în anulare, astfel încât motivele de neconstituţionalitate invocate în susţinerea excepţiei nu mai pot fi reţinute şi aceasta urmează a fi respinsă ca lipsită de obiect. Cît priveşte susţinerile recurentilor Hozoc Maria şi Gheorghiu Matei, potrivit cărora art. 330^1 şi art. 330^2 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 41 şi ale art. 135 din Constituţie, relative la dreptul de proprietate, trebuie arătat ca dispoziţiile criticate nu au în vedere dreptul de proprietate, ci îndreptarea, pe calea recursului în anulare, a unor grave erori în pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, în conformitate cu art. 330 din acest cod. Rezultă ca nici aceasta critica nu este intemeiata şi deci nu poate fi reţinută. Susţinerea privind faptul ca noţiunea - depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti - nu ar fi aplicată prin lege nu are relevanta în contenciosul constituţional, ea fiind strict de domeniul aplicării dreptului în activitatea instanţelor judecătoreşti şi deci nu poate fi reţinută. Prin recursul declarat, recurentii Mazilu Carmen, Popescu Tatiana, Ghimis Marilena şi Ghimis Dan solicita casarea Deciziei nr. 142 din 20 noiembrie 1996, întrucît a fost pronunţată fără citarea lor, deci cu încălcarea dispoziţiilor art. 85 din Codul de procedură civilă. Motivul de recurs nu este întemeiat şi urmează a fi respins. Art. 85 din Codul de procedură civilă prevede că "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel". Legea nr. 47/1992 prevede la art. 24 alin.
(2)ca, atunci când excepţia este vadit nefondata, soluţia se adoptă de completul de judecată, cu unanimitate de voturi, fără citarea părţilor. Rezultă ca dispoziţiile art. 24 alin.
(2)din Legea nr. 47/1992 sunt derogatorii de la dreptul comun, ele înscriindu-se în ipoteza ca "legea dispune altfel". Dacă împotriva deciziei astfel pronunţate se exercită calea de atac a recursului, acesta se soluţionează, în toate cazurile, cu citarea părţilor şi a Ministerului Public. În consecinţa, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin.
(2)din Constituţie, ale art. 13 alin.
(1)lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE:
- Respinge recursul declarat de Hozoc Maria şi Gheorghiu Matei cît priveşte art. 310 şi art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
- Admite recursul declarat de Hozoc Maria şi Gheorghiu Matei privind art. 330^1 din Codul de procedură civilă şi modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 142 din 20 noiembrie 1996, în sensul că respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă ca fiind lipsită de obiect.
- Respinge recursul declarat de Mazilu Carmen, Ghimis Marilena, Ghimis Dan şi Popescu Tatiana împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 142 din 20 noiembrie
- Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 25 februarie
- PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu -------