LEGE nr. 368 din 15 septembrie 2004 pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol adiţional la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 8 noiembrie 2001
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 913 din 7 octombrie 2004 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1 Se ratifică cel de-al doilea Protocol adiţional la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 8 noiembrie 2001 şi semnat de România la Strasbourg la 8 noiembrie
- Articolul 2 Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare se vor formula următoarele declaraţii:
- În baza art. 15 paragraful 9 din Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, astfel cum a fost modificat prin art. 4 al celui de-al doilea Protocol adiţional: "Cererile de asistenţă judiciară internaţională şi actele judiciare pot fi transmise prin intermediul mijloacelor electronice de comunicaţie sau prin orice alt mijloc de telecomunicaţie, cu condiţia ca statul solicitant să transmită, în paralel, originalul cererii şi/sau actelor."
- În baza art. 24 din Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, astfel cum a fost modificat prin art. 6 al celui de-al doilea Protocol adiţional: "Autorităţile judiciare române sunt instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, iar autorităţile centrale sunt Ministerul Justiţiei, pentru cererile de asistenţă judiciară din faza de judecată, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru cererile de asistenţă judiciară din fazele de cercetare şi urmărire penală. Pentru cererile de asistenţă judiciară la care se referă art. 15 paragraful 3 din convenţie, autoritatea centrală este Ministerul Administraţiei şi Internelor."
- În baza art. 13 paragraful 7 din cel de-al doilea Protocol adiţional: "Pentru realizarea acordului prevăzut de paragraful 1 al art. 13, va fi cerut consimţământul prevăzut de paragraful 3 al art. 13."
- În baza art. 17 paragraful 4 din cel de-al doilea Protocol adiţional: "Se desemnează ca agenţi competenţi pentru aplicarea paragrafelor 1 şi 2 ale art. 17 lucrătorii de poliţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Autoritatea centrală competentă pentru primirea cererilor de asistenţă prevăzute la art. 17 paragrafele 1 şi 2 este Ministerul Justiţiei."
- În baza art. 18 paragraful 4 din cel de-al doilea Protocol adiţional: "Autoritatea competentă pentru aplicarea art. 18 este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Livrările supravegheate care fac obiectul unei cereri de asistenţă judiciară internaţională adresate României trebuie autorizate de procurorul competent, potrivit legii române."
- În baza art. 19 paragraful 4 din cel de-al doilea Protocol adiţional: "Autoritatea competentă pentru aplicarea art. 19 este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Efectuarea de acte de cercetare penală sub acoperire, pe baza unei cereri de asistenţă judiciară internaţională adresate României, trebuie autorizată de procurorul competent, potrivit legii române." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU p. PREŞEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ Bucureşti, 15 septembrie 2004. Nr. 368. PROTOCOL 08/11/2001