HOTĂRÂRE nr. 1.980 din 16 noiembrie 2004 pentru schimbarea denumirii Regiei Autonome "Aeroportul Suceava", precum şi pentru deschiderea punctului de control pentru trecerea frontierei de stat şi înfiinţarea biroului vamal de control şi vămuire la frontieră pe Aeroportul Suceava Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.075 din 18 noiembrie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 9 alin.
(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Regia Autonomă "Aeroportul Suceava" îşi schimbă denumirea în Regia Autonomă "Aeroportul Ştefan cel Mare - Suceava". Articolul 2 Se aprobă deschiderea punctului de control pentru trecerea frontierei de stat şi înfiinţarea biroului vamal de control şi vămuire la frontieră pentru traficul internaţional de călători şi de mărfuri pe Aeroportul Ştefan cel Mare - Suceava. Articolul 3
(1)Organele teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, ale Autorităţii Naţionale de Control şi ale Ministerului Sănătăţii asigură personalul necesar pentru efectuarea controlului pentru trecerea frontierei de stat vamal, sanitar-uman, sanitar-veterinar şi fitosanitar. ...
(2)Spaţiile şi utilităţile necesare pentru desfăşurarea activităţilor de control pentru trecerea frontierei de stat şi pentru activitatea vamală se asigură de Regia Autonomă "Aeroportul Ştefan cel Mare - Suceava", conform anexelor nr. 1 şi 2. ... Articolul 4 Programul de funcţionare a punctului de control pentru trecerea frontierei de stat şi a biroului vamal de control şi vămuire la frontieră este acelaşi cu cel al aeroportului. Articolul 5 În punctul de control pentru trecerea frontierei de stat şi în biroul vamal de control şi vămuire la frontieră, deschise în temeiul prezentei hotărâri, se asigură operaţiunile specifice pentru toţi pasagerii şi mărfurile fiecărui zbor internaţional. Articolul 6 Cheltuielile privind personalul şi dotarea corespunzătoare a punctului de control pentru trecerea frontierei de stat şi înfiinţarea biroului vamal de control şi vămuire la frontieră, precum şi asigurarea mijloacelor de transport necesare în vederea bunei desfăşurări a activităţii se asigură din bugetul instituţiilor prevăzute la art. 3 alin.
(1). Articolul 7 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ----------- p. Ministrul de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Toma Zaharia, secretar de stat p. Ministrul delegat pentru administraţia publică, Ilie Ştefan, secretar de stat p. Ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de control, Marin Popescu, secretar de stat p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Bucureşti, 16 noiembrie
- Nr. 1.
- Anexa 1 SPAŢIILE ŞI UTILITĂŢILE necesare pentru desfăşurarea activităţilor de control pentru trecerea frontierei de stat la Aeroportul Ştefan cel Mare - Suceava
- O încăpere pentru şeful punctului de control pentru trecerea frontierei de stat
- O încăpere pentru personal
- O încăpere şi un ghişeu pentru sensul de intrare în ţară
- Un ghişeu cu două posturi pentru sensul de ieşire din ţară
- Un birou tehnic pentru investigaţie şi cercetare
- O linie telefonică intel C
- O linie telefonică externă/internă
- Mese şi scaune pentru încăperi. Anexa 2 SPAŢIILE ŞI UTILITĂŢILE necesare pentru desfăşurarea activităţilor biroului vamal de control şi vămuire la frontieră la Aeroportul Ştefan cel Mare - Suceava
- O încăpere pentru şeful biroului vamal de control şi vămuire la frontieră
- O încăpere pentru personal
- Două încăperi pentru control vamal corporal
- O linie telefonică externă/internă
- Mese şi scaune pentru încăperi. ---------