HOTĂRÂRE nr. 257 din 30 aprilie 1998 privind organizarea reuniunii Comitetului Director Politico-Militar al NATO, cu tema "Aspecte practice ale controlului civil asupra forţelor armate", în perioada 7-8 mai 1998 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 30 aprilie 1998 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă organizarea la Bucureşti, în perioada 7-8 mai 1998, a reuniunii Comitetului Director Politico-Militar al NATO, cu tema "Aspecte practice ale controlului civil asupra forţelor armate", cu participarea unor experţi din ţările membre ale Aliantei Nord-Atlantice şi din statele partenere, inclusiv România. Articolul 2 Cheltuielile aferente activităţii prevăzute la art. 1 sunt în suma de 321.080.584 lei, cuprinzând şi suportarea de către partea română a cheltuielilor de transport internaţional, dus-întors, pentru circa 50 de persoane, şi se vor efectua din bugetele pe anul 1998 ale Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Apărării Naţionale, de la titlul "Cheltuieli materiale şi servicii", astfel: - Ministerul Afacerilor Externe, 140.744.386 lei; - Ministerul Apărării Naţionale, 180.336.198 lei. Articolul 3 Utilizarea sumelor prevăzute la art. 2 se va face cu respectarea prevederilor legale. Articolul 4 Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: --------------- Ministrul afacerilor externe, Andrei Plesu Ministru de stat, ministrul apărării naţionale, Victor Babiuc Ministrul finanţelor, Daniel Daianu -------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.