DECIZIE nr. 402 din 16 octombrie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi art. 330^4 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 26 ianuarie 1998 Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecător Viorel Mihai Ciobanu - judecător Mihai Constantinescu - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Raul Petrescu - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Ionescu Lidia împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 200 din 4 iunie
- Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 24 septembrie 1997 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 2 octombrie 1997 şi apoi pentru data de 16 octombrie
- CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 7 martie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 1.003/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de intimata-reclamanta Ionescu Lidia. Prin Decizia nr. 200 din 4 iunie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate, retinand ca prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, s-a statuat ca dispoziţiile art. 330, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale şi s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^2 alin. 1 din acelaşi cod. În ce priveşte art. 330^1 din Codul de procedură civilă, prin decizia recurată s-a constatat ca, prin Legea nr. 17/1997, recursul în anulare poate fi declarat numai înlăuntrul termenului de 6 luni. Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 200 din 4 iunie 1997 Ionescu Lidia a declarat recurs, în termen legal, pentru motivul ca "posibilitatea acordată de art. 330 din Codul de procedură civilă Parchetului General de a interveni cu un recurs în anulare, într-o cauza civilă de revendicare a unui imobil sau de discutarea valabilităţii titlului părţilor din litigiu se aduce o atingere grava dreptului de proprietate al acestora, drept ocrotit şi garantat de art. 41 alin.
(1)şi
(2)din Constituţie". În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susţine ca dreptul Ministerului Public de a introduce recurs în anulare constituie "o lezare a principiului egalităţii de tratament pe care Constituţia a înţeles sa o acorde tuturor celor ce se adresează justiţiei", precum şi "o imixtiune a puterii executive - din a carei structura face parte Parchetul General - în domeniul puterii judecătoreşti, cu implicaţii ce lezeaza dreptul de proprietate". În legătură cu acest din urma aspect, se arata ca introducerea recursului în anulare influenţează negativ preţul ce ar putea fi obţinut prin vânzarea imobilului în litigiu, cat şi drepturile cumpărătorului de buna-credinţa, care risca sa i se anuleze dreptul de proprietate dobândit prin cumpărarea imobilului respectiv. Potrivit art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Critica adusă de recurenti Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136 din 26 mai 1997 este neîntemeiată. Pe de o parte, recursul în anulare poate fi exercitat de Ministerul Public numai în termen de 6 luni, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 17/1997, care au modificat prevederile Codului de procedura civilă anterior datei invocarii excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, faptul ca recursul în anulare poate fi declarat de procurorul general nu contravine nici unei prevederi constituţionale. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996. De altfel, celelalte părţi din proces au la indemana posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de art. 304 pct. 4 şi de art. 317 din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, susţinerea recurentei, în sensul că recursul în anulare ar fi neconstitutional în cazul în care procesul în care a fost declarat priveşte revendicarea unui bun sau discutarea valabilităţii titlului părţilor, este în contradictie cu necesitatea inerenta statului de drept ca drepturile şi interesele părţilor să se întemeieze pe lege. De aceea motivele ce justifica declararea unui recurs în anulare, potrivit art. 330 din Codul de procedură civilă, nu au nimic contrar garantarii şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate, care nu poate fi fundamentat nici pe violarea de către instanţa judecătorească a principiului separaţiei puterilor în stat, prin încălcarea competentei constituţionale a legiuitorului, şi nici pe incorectitudinea, legal constatat, a judecătorilor ce au pronunţat hotărârea atacată. În consecinţa, recursul în anulare nu este contrar, în nici un fel, dreptului de proprietate, a cărui garantare şi ocrotire constituţională presupune ca el sa fi fost legal dobândit. De asemenea, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 96/1996, dreptul Ministerului Public de a declara recursul în anulare nu este contrar art. 16 din Constituţie, care se referă la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ceea ce nu impune şi egalitatea acestora cu autorităţile publice. De aceea instituirea de către legiuitor a unei atribuţii exclusive pentru o anume autoritate publică, cum este declararea recursului în anulare de către Ministerul Public, fiind justificată de un interes public, nu încalcă principiul egalităţii. Totodată această competenţă nu constituie o imixtiune a puterii executive în atribuţiile puterii judecătoreşti, cat timp soluţionarea recursului în anulare este de competenţa instanţelor judecătoreşti. În ce priveşte motivele legate de eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi cel ce a obţinut titlul de proprietate prin hotărârea atacată ca urmare a declarării recursului în anulare, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de legalitate, întrucât interesele celui în cauza nu se pot realiza decât pe temeiul unui drept legal dobândit, ceea ce constituie o problemă ce urmează a fi soluţionată prin judecarea recursului în anulare declarat. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin.
(1)lit. A.c) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Ionescu Lidia împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 200 din 4 iunie
- Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 16 octombrie
- PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof.univ.dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Doina Suliman ----------