HOTĂRÂRE nr. 430 din 21 iunie 2018 privind aprobarea stemelor comunelor Dumbrăvița și Groșii Țibleșului, județul Maramureș Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 11 iulie 2018 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC
(1)Se aprobă stemele comunelor Dumbrăvița și Groșii Țibleșului, județul Maramureș, prevăzute în anexele nr. 1.1 1.2
(2)Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemelor sunt prevăzute în anexele nr. 2.1 2.2
(3), Anexele nr. 1.1 1.2 2.1 2.2 PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Paul Stănescu București, 21 iunie
- Nr. 430 Anexa nr. 1.1 *) Anexa nr. 1.1 este reprodusă în facsimil. STEMA comunei Dumbrăvița, județul Maramureș Anexa nr. 2.1 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Dumbrăvița, județul Maramureș Descrierea stemei Stema comunei Dumbrăvița, potrivit anexei nr. 1.1 În partea superioară, în câmp roșu, se află un măr flancat de un știulete de porumb și un spic de grâu ce se întretaie în partea de jos, totul din aur. În vârful scutului, în câmp albastru, se află un stejar cu șase ghinde, totul din aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificația elementelor însumate Mărul, știuletele de porumb și spicul de grâu reprezintă roadele pământului fertil din zonă și simbolizează hărnicia locuitorilor. Stejarul face trimitere la denumirea comunei (Dumbrăvița, Dumbravă - pădure de stejar), iar cele șase ghinde indică numărul satelor componente. Brâul undat reprezintă râul Chechișel, care străbate localitatea. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. Anexa nr. 1.2 *) Anexa nr. 1.
- este reprodusă în facsimil. STEMA comunei Groșii Țibleșului, județul Maramureș Anexa nr. 2.2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Groșii Țibleșului, județul Maramureș Descrierea stemei Stema comunei Groșii Țibleșului, potrivit anexei nr. 1.2 În partea superioară, în câmp roșu, se află un dragon de argint, cu cap de lup spre dreapta, cu gura deschisă, care se continuă cu un corp de șarpe (stindardul dacic). În partea dreaptă, în câmp de aur, se află un brad natural (de culoare verde). În partea stângă, în câmp albastru, pe o terasă de argint vălurită cu negru, se află un cocor, văzut din profil spre dreapta, ținând în gheara dreaptă o sabie cu vârful în sus totul de argint, ieșind dintr-o coroană cu fleuroane de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificația elementelor însumate Stindardul dacic reprezintă simbolul vieții veșnice și al înțelepciunii la strămoșii noștri daci, se justifică datorită istoriei multimilenare a acestei localități, dovedită prin descoperiri arheologice. Bradul simbolizează bogăția silvică a zonei. Cocorul (cocostârcul) reprezintă elementul preluat din blazonul familiei nobile române Bechiș, înnobilată la 3 ianuarie 1583, de împăratul Rudolf al II-lea și reconfirmată cu titluri nobiliare. Acesta semnifică continuitatea de astăzi a familiilor nobile Bechiș pe teritoriul comunei. În termeni populari, locuitorii din comuna Groșii Țibleșului sunt porecliți cocostârci. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. ----