ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 96 din 4 octombrie 2007 privind adoptarea unor măsuri referitoare la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 5 octombrie 2007 Având în vedere suspendarea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2007, a procedurii alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2007, care iniţial fusese programată să se finalizeze pe data de 13 mai 2007, luând în considerare faptul că au rămas valabile procedurile procesului electoral al alegerilor pentru Parlamentul European, desfăşurate în luna februarie 2007, prevăzute la pct. 1-25 din Programul calendaristic, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 128/2007, ţinând cont de cadrul legal particular şi de situaţia de fapt specială, determinate de prelungirea procesului electoral la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007, având în vedere necesitatea asigurării unui cadru legal în care toţi participanţii la procesul electoral referitor la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007 să aibă şanse egale, ţinând cont de faptul că în lipsa acestei reglementări s-ar putea crea situaţii care să ducă la discriminarea unor anumiţi participanţi la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007, în temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.