HOTĂRÂRE nr. 763 din 10 septembrie 2020 privind actualizarea datelor tehnice și a valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății prin Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș", precum și trecerea parțială a acestora din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 23 septembrie 2020 Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin.
(1)și art. 361 alin.
(1)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă actualizarea datelor tehnice și a valorilor de inventar pentru bunurile imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății prin Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“, potrivit anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a imobilelor aflate în administrarea Ministerului Sănătății prin Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“, potrivit anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării, în condițiile legii. Articolul 3 Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Finanțelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Raluca Turcan Ministrul sănătății, Nelu Tătaru Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu București, 10 septembrie 2020. Nr. 763. Anexa nr. 1 DATELE DE IDENTIFICAREale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrareaMinisterului Sănătății prin Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“,care își actualizează datele tehnice și valorile de inventar Anexa nr. 2 DATELE DE IDENTIFICAREale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrareaMinisterului Sănătății prin Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof Dr. Matei Balș“,care trec din domeniul public în domeniul privat al statului, în vedereascoaterii din funcțiune și demolării -----