HOTĂRÂRE nr. 837 din 2 decembrie 1997 privind acordarea ajutorului anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit veteranilor de război, văduvelor de război, precum şi accidentatilor de război în afară serviciului ordonat Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 12 decembrie 1997 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Pentru anul 1997, veteranii de război, văduvele de război, precum şi accidentatii de război în afară serviciului ordonat beneficiază, în temeiul art. 15 lit. g) şi al art. 17 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 7 iulie 1994, de un ajutor în cuantum de 145.000 lei. Articolul 2 Sumele necesare pentru acordarea ajutorului prevăzut la art. 1, inclusiv cheltuielile efectuate cu transmiterea drepturilor către beneficiari, se suporta din bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pe anul 1997. PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: ------------------ p. Ministrul apărării naţionale, Constantin Dudu Ionescu, secretar de stat p. Ministru de interne, Teodor Zaharia, Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Alexandru Athanasiu p. Ministru de stat, ministrul finanţelor, Corneliu Eugeniu Gorcea, secretar de stat -------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.