← România

DECIZIE nr. 1 din 7 ianuarie 2000

DECIZIE nr. 1 din 7 ianuarie 2000 privind autorizarea concentrarilor economice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 23 mai 2000 Preşedintele Consiliului Concurentei, în baza:

  1. Decretului nr. 316/1996 privind numirea membrilor Consiliului Concurentei;
  2. prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996;
  3. prevederilor Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei;
  4. prevederilor Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice;
  5. instrucţiunilor cu privire la definirea pieţei relevante în scopul stabilirii unei părţi substanţiale de piaţa;
  6. Notificării concentrarii economice înregistrate la Consiliul Concurentei cu nr. RS - 1.790 din 3 august 1999;
  7. actelor şi lucrărilor din Dosarul cauzei nr. RS - 179 din 3 august 1999;
  8. notei Departamentului de bunuri industriale cu privire la concentrarea economică notificată, luând în considerare ca:
  9. Concentrarea economică s-a realizat prin dobândirea de către HUSSAR HOLDING-AG Austria (aparţinând grupului maghiar ZALAKERAMIA), a controlului unic direct asupra Societăţii Comerciale "CESAROM" - S.A. Bucureşti. Aceasta a rezultat prin achiziţionarea pachetului de 62% din acţiunile Societăţii Comerciale "CESAROM" - S.A. Bucureşti, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 800 din 30 mai 1997, încheiat cu Fondul Proprietăţii de Stat. Ulterior, ca urmare a doua majorări de capital realizate de HUSSAR HOLDING-AG Austria şi a doua contracte de vânzare-cumpărare încheiate de societatea achizitoare cu ZALAKERAMIA-RT Ungaria (companie din care face parte HUSSAR HOLDING-AG Austria), structura actionariatului Societăţii Comerciale "CESAROM" - S.A. Bucureşti s-a modificat, Compania ZALAKERAMIA-RT detinand un pachet de 53,03%, iar HUSSAR HOLDING-AG Austria, un pachet de 44,907% din capitalul social;
  10. Societatea Comercială "CESAROM" - S.A. Bucureşti este o societate românească, care are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea obiectelor sanitare din portelan, a placilor ceramice (faiante şi gresii) şi a caramizilor;
  11. ZALAKERAMIA-RT este o companie maghiara care produce şi comercializează faiante, paviment, articole sanitare, vesela, cahle şi caramizi. Ea este prezenta pe pieţele maghiara, croată şi, ca urmare a operaţiunii analizate, pe piaţa românească;
  12. Piaţa relevanta afectată a fost definită ca fiind piaţa obiectelor sanitare şi a placilor ceramice pe teritoriul României. Pe aceste pieţe relevante nici Compania ZALAKERAMIA-RT Ungaria şi nici o alta societate din cadrul grupului nu a fost prezenta. Cele mai importante societăţi concurente prezente pe piaţa relevanta sunt următoarele: Societatea Comercială "SANEX" - S.A. Cluj, Societatea Comercială "MONDIAL" - S.A. Lugoj, Societatea Comercială "ROMANCERAM" - S.A. Roman şi Societatea Comercială "BUCOV" - S.A. Ploiesti. Structura pieţei nu a fost modificată;
  13. Cota de piaţa deţinută de Societatea Comercială "CESAROM" - S.A. Bucureşti pe piaţa românească a obiectelor sanitare din portelan este de 25%, iar pe cea a placilor ceramice este de 28%;
  14. Cererile de obiecte sanitare din portelan şi, respectiv, de plăci ceramice se menţin ridicate datorită lucrărilor de investiţii din domeniul privat (sedii de firme şi locuinţe), reparaţiilor, modernizărilor şi modificărilor aduse în cadrul investiţiilor deja existente. Acest lucru a determinat execuţia unor modificări în cadrul fabricilor producătoare, în sensul maririi capacităţilor de producţie existente;
  15. Operaţiunea de concentrare economică realizată de Compania ZALAKERAMIA-RT Ungaria nu creează şi nu consolideaza o poziţie dominantă şi nu are ca efect restrangerea, împiedicarea sau denaturarea concurentei, ia următoarea decizie: Articolul 1 În conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin.

(1)lit.
  1. b)din Legea concurentei nr. 21/1996 şi ale art. 9.1 lit.
  2. b)din partea a III-a, cap. II din Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice se autorizeaza concentrarea economică, constatandu-se ca, deşi operaţiunea notificată cade sub incidenţa legii, nu exista motive pentru a fi refuzată. Articolul 2 Taxa de autorizare prevăzută la art. 33 alin.
(2)din Legea concurentei nr. 21/1996 este de 383.988.728,0 lei şi se va plati cu ordin de plată tip trezorerie la bugetul de stat în contul nr. 20 17 01 03 deschis pe seama Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat la Trezoreria sectorului 6 al Municipiului Bucureşti. O copie de pe ordinul de plată va fi transmisă neîntârziat Consiliului Concurentei. Articolul 3 Prezenta decizie se aplică de la data comunicării către Consiliul Concurentei a unei copii de pe ordinul de plată a taxei de autorizare. Articolul 4 Decizia va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Companiei ZALAKERAMIART - Ungaria. Articolul 5 Decizia Consiliului Concurentei poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ. Articolul 6 Departamentul bunuri industriale şi Secretariatul general vor urmări aducerea la îndeplinire a prezentei decizii. Articolul 7 Secretariatul general va comunică neîntârziat prezenta decizie următoarelor părţi: 1. Societatea achizitoare: Compania ZALAKERAMIA-RT Ungaria Adresa: Bucureşti, Bd. Preciziei nr. 1, sectorul 6 Telefon: 221.11.90 Fax: 221.15.00 2. Societatea achizitionata: Societatea Comercială "CESAROM" - S.A. Bucureşti Adresa: Bucureşti, Bd Preciziei nr. 1, sectorul 6 Telefon: 221.11.90 Fax: 221.15.00. PREŞEDINTELE CONSILIULUI CONCURENTEI, VIOREL MUNTEANU --------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.