ORDIN nr. 481 din 8 octombrie 2003 privind aprobarea reglementării tehnice "Normativ pentru executarea straturilor de beton poros la benzile de staţionare accidentală la autostrăzi", indicativ NE-024-2003 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 25 februarie 2004 În conformitate cu prevederile art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 2 pct. 45 şi ale art. 5 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 740/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, având în vedere Avizul nr. 53 din 19 iunie 2003 al Comitetului tehnic de specialitate - CTS9, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă reglementarea tehnică "Normativ pentru executarea straturilor de beton poros la benzile de staţionare accidentală la autostrăzi", indicativ NE-024-2003, elaborată de Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A., prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 3 Direcţia generală tehnică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. __________ Notă ... *) Anexa se publică în Buletinul Tehnic Rutier editat de Regia Autonomă "Administraţia Naţională a Drumurilor din România" şi Asociaţia Profesională de Drumuri şi Poduri. p. Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Traian Panait, secretar de stat Bucureşti, 8 octombrie 2003. Nr. 481. ----------