REZOLUTIE MSC. 241
(83)din 12 octombrie 2007 privind adoptarea amendamentelor la Codul internaţional pentru transportul în siguranţă al combustibilului nuclear iradiat, plutoniului şi deşeurilor cu nivel ridicat de radioactivitate, în formă ambalată, la bordul navelor (codul INF) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 6 iulie 2009 Comitetul Securităţii Maritime, amintind art. 28(b) din Convenţia privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale, referitor la funcţiile comitetului, notând Rezoluţia MSC. 88
(71), prin care s-a adoptat Codul internaţional pentru transportul în siguranţă al combustibilului nuclear iradiat, plutoniului şi deşeurilor cu nivel ridicat de radioactivitate, în formă ambalată, la bordul navelor (denumit în continuare Codul INF), care a devenit obligatoriu conform cap. VII din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (denumită în continuare Convenţia), notând şi art. VIII (
- b)şi regula VII/14.1 din Convenţie, referitoare la procedura de amendare a Codului INF, luând în considerare, la cea de-a optzeci şi treia sesiune a sa, amendamentele la Codul INF, propuse şi difuzate în conformitate cu art. VIII (b)(
- i)din Convenţie, 1. adoptă, în conformitate cu art. VIII (b)(
- iv)din Convenţie, amendamentele la Codul INF, al căror text este prevăzut în anexa la prezenta rezoluţie; 2. stabileşte, în conformitate cu art. VIII (b)(vi)
(2)(bb) din Convenţie, că amendamentele se vor considera ca fiind acceptate la 1 ianuarie 2009, în afară de cazul în care înainte de această dată mai mult de o treime din guvernele contractante la Convenţie sau guvernele contractante ale căror flote comerciale reprezintă în total cel puţin 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale vor fi notificat obiecţiile lor la aceste amendamente; 3. invită guvernele contractante să noteze că, în conformitate cu art. VIII (b)(vii)
(2)din Convenţie, amendamentele vor intra în vigoare la 1 iulie 2009, după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;
- solicită secretarului general, în conformitate cu art. VIII (b)(v) din Convenţie, să transmită tuturor guvernelor contractante la Convenţie copii certificate ale prezentei rezoluţii şi ale textului amendamentelor conţinute în anexă;
- solicită în plus secretarului general să transmită copii ale acestei rezoluţii şi ale anexei sale membrilor Organizaţiei care nu sunt guverne contractante la Convenţie. Anexa ───── la Rezoluţia MSC. 241
(83)────────────────────────── AMENDAMENTE la Codul internaţional pentru transportul în siguranţă al combustibilului nuclear iradiat, plutoniului şi deşeurilor cu nivel ridicat de radioactivitate, în formă ambalată, la bordul navelor (codul INF) Capitolul 2 Stabilitatea după avarie
- În paragraful 2.2.1, cuvintele "Partea B" se înlocuiesc cu cuvintele "Partea B-1".
- În paragrafele 2.2.2 şi 2.3.2, următoarea nouă propoziţie se introduce la sfârşitul paragrafelor: "La navele cu lungimea mai mică de 80 m, trebuie să fie utilizat indicele de compartimentare R la 80 m." __________