DECIZIE nr. 4 din 27 septembrie 1999 cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la soluţionarea cererii de suspendare a actului administrativ Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 27 decembrie 1999 Sub preşedinţia vicepreşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la soluţionarea cererii de suspendare a actului administrativ. Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie. Reprezentantul Ministerului Public a susţinut recursul în interesul legii, solicitând să se decidă în sensul că hotărârea prin care se soluţionează cererea de suspendare a actului administrativ poate fi atacată cu recurs numai dacă este formulată separat de cererea principala privind anularea acelui act. SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele: În practica instanţelor judecătoreşti nu exista un punct de vedere unitar în legătură cu exercitarea caii de atac a recursului împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a actului administrativ, reglementată prin dispoziţiile art. 9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/
- Astfel, unele instanţe au considerat ca hotărârea prin care se soluţionează, potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, cererea de suspendare a actului administrativ atacat în justiţie (conform art. 1 din lege) nu poate fi atacată (separat) cu recurs decât o dată cu hotărârea data asupra fondului procesului. Instanţele şi-au fundamentat soluţia pe dispoziţiile art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul...", precum şi pe prevederile art. 316 din acelaşi cod, conform cărora "dispoziţiile de procedura privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse" în capitolul referitor la calea de atac a recursului. Alte instanţe au statuat ca, în cazul în care cererea de suspendare a actului administrativ a fost formulată distinct de acţiunea prin care a fost atacat actul, hotărârea pronunţată poate fi atacată cu recurs. Se constata asadar ca aceeaşi chestiune de drept a primit soluţii diferite în raport cu împrejurarea dacă cererea de suspendare a actului administrativ a fost formulată o dată cu acţiunea prin care a fost atacat în justiţie actul administrativ sau a fost introdusă separat de aceasta, ceea ce este inadmisibil în drept. Pentru motivele care se vor arata în continuare instanţa suprema considera ca în ambele situaţii hotărârea data asupra cererii de suspendare a actului administrativ atacat în justiţie, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, poate fi atacată cu recurs conform art. 299 din Codul de procedură civilă. Ca o chestiune prealabilă este de remarcat ca în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 14 din Legea nr. 29/1990, hotărârea instanţei, prin care a fost soluţionată o astfel de acţiune, poate fi atacată numai cu recurs, apelul fiind suprimat. În problema în discuţie este de reţinut, în primul rând, ca încheierea prin care a fost soluţionată cererea de suspendare a actului administrativ, atunci când aceasta a fost formulată în cadrul procesului în care se judeca acţiunea prin care a fost atacat în justiţie, nu este o încheiere premergătoare în sensul dispoziţiilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Încheierile premergătoare sunt cele luate în cursul judecaţii, care pregătesc într-un fel sau altul hotărârea ce urmează să se dea în cauza (art. 255 alin. 2 din Codul de procedură civilă), cum ar fi cele prin care se admit ori se resping anumite probe, se acordă un termen etc. Or, încheierea prin care a fost soluţionată cererea de suspendare a actului administrativ nu are caracterul unei încheieri premergătoare, pentru ca o astfel de cerere apare ca un capăt de cerere distinct de cadrul procesului în care a fost atacat în substanţa sa actul administrativ; nu o astfel de încheiere pregăteşte hotărârea ce urmează să se dea în cauza în legătură cu statuarea asupra legalităţii actului administrativ. De aceea o atare hotărâre, ca orice hotărâre data într-o cauza, poate fi atacată cu recurs potrivit art. 299 din Codul de procedură civilă, indiferent dacă a fost pronunţată în procesul în care se soluţionează ori s-a soluţionat acţiunea prin care, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, a fost atacat actul administrativ sau a fost data într-o cauza distinctă de cea în care se examinează legalitatea actului administrativ, pe baza unei cereri formulate separat de aceasta. Sub acest aspect nu are nici o relevanta juridică împrejurarea dacă cererea prin care s-a solicitat suspendarea actului administrativ a fost formulată în cadrul procesului în care a fost atacat actul administrativ ori a fost introdusă separat, distinct de acest proces. Faţa de conţinutul art. 9 din Legea nr. 29/1990, potrivit căruia "...pentru a se preveni producerea unei pagube iminente" instanţa poate dispune, la cerere, "suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii", se constată că hotărârea data priveşte o situaţie specială invederata de prevenirea unui prejudiciu pentru una dintre părţi. Prin urmare, în astfel de situaţii instanţa pronunţa hotărâri provizorii al căror efect este vremelnic, durand în timp atât cat este necesar. Hotărârea poate fi modificată ori revocată în cursul procesului, iar la sfârşitul procesului, în raport cu hotărârea data în cauza, măsura dispusă prin hotărârea provizorie poate fi menţinută, modificată sau desfiintata. Hotărârile provizorii însă, fiind independente de fondul procesului, sunt susceptibile de a fi atacate pe căile legale de atac, separat şi înainte de hotărârea finala. Faţa de cele arătate, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili ca este susceptibilă de a fi atacată cu recurs atât hotărârea prin care se soluţionează cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată în cadrul acţiunii principale, cat şi hotărârea prin care o atare cerere este soluţionată separat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul în interesul legii, în sensul următor: În aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 stabileşte ca este susceptibilă de a fi atacată cu recurs atât hotărârea prin care se soluţionează cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată în cadrul acţiunii principale, având ca obiect anularea acelui act, cat şi hotărârea prin care o atare cerere este soluţionată separat. Pronunţată în şedinţa publică la data de 27 septembrie
- Vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea Prim-magistrat-asistent, Ioan Raileanu --------