ORDIN nr. 659 din 30 iunie 2017 pentru abrogarea unor dispoziții ale Ordinului directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1.139/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 6 unități administrativ-teritoriale din județele Prahova, Sibiu și Tulcea Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 În temeiul art. 3 alin.
(13)din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 15 alin.
(3)din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările și completările ulterioare, directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin. Articolul 1 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă numerele curente 3, 4 și 5 din anexa nr. 1, precum și anexele nr. 4, 5 și 6 la Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1.139/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 6 unități administrativ-teritoriale din județele Prahova, Sibiu și Tulcea, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 28 septembrie 2016, cu modificările ulterioare. Articolul 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Radu Codruț Ștefănescu București, 30 iunie 2017. Nr. 659. ----