DECIZIE nr. 187 din 10 octombrie 2000 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 13 decembrie 2000 Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Lucian Stangu - judecător Nicolae Popa - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Paula C. Pantea - procuror Claudia Miu - magistrat-asistent şef Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vlad Alexandru Ionescu în Dosarul nr. 868/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. La apelul nominal răspunde Vlad Alexandru Ionescu, personal, lipsind Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 5 Bucureşti şi Societatea Comercială "Cotroceni" - S.A., faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei arata ca instanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul civil, în întregul său. Ulterior datei de înregistrare a sesizării, el s-a adresat direct acestei Curţi şi prin cerere scrisă a precizat ca dispoziţia legală criticata pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este cea cuprinsă în teza întâi a art. 330 din Codul de procedură civilă, şi anume: "Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Suprema de Justiţie, hotărârile judecătoreşti irevocabile [.....]"; a precizat, de asemenea, ca aceste prevederi contravin dispoziţiilor art. 1 alin.
(3), art. 11, art. 16, art. 20 alin.
(2)şi ale art. 21 din Constituţie, ale art. 6 alin.
(1)din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. În continuare autorul excepţiei susţine ca punctul de vedere exprimat de Guvern este neîntemeiat, deoarece prin exercitarea caii extraordinare de atac se vizează desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, ceea ce este de natura sa încalce principiul securităţii raporturilor juridice. În sprijinul acestor sustineri evoca, din jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, cazul "Brumarescu împotriva României", 1999. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate în temeiul art. 23 alin.
(1)şi
(6)din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, considerând ca aceasta este inadmisibila, deoarece soluţionarea fondului cauzei nu depinde de dispoziţia legală criticata, dat fiind ca obiectul acesteia nu îl constituie un recurs în anulare, ci o acţiune în constatarea perimării unei hotărâri judecătoreşti. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 15 martie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 868/1999, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vlad Alexandru Ionescu în cadrul unei acţiuni în constatare a perimării unei hotărâri judecătoreşti aflate în faza de judecată a apelului. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât permit procurorului general introducerea recursului în anulare împotriva unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Nu indica nici o prevedere constituţională care ar fi incalcata prin dispoziţiile legale criticate, arătând doar ca procurorul general nu are calitate procesuala activa, iar prin recursul în anulare nu apara interesul general, ci, dimpotriva, acţionează în sens contrar. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, exprimandu-şi opinia, în conformitate cu prevederile art. 23 alin.
(4)din Legea nr. 47/1992, republicată, apreciază ca excepţia ridicată este neîntemeiată, "având în vedere ca dispoziţiile care reglementează recursul în anulare [.....] nu contravin intereselor generale ale societăţii, ci, din contra, vin sa apere ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor". În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece, "Potrivit art. 125 alin.
(3)şi art. 128 din Constituţie, procedura de judecată este stabilită de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. Aceste prevederi constituie temeiul constituţional al dispoziţiilor referitoare la recursul în anulare din Codul de procedură civilă". În acelaşi punct de vedere este evocata şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, în care s-a statuat, în mod constant, ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(1), ale art. 2, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Suprema de Justiţie, hotărârile judecătoreşti irevocabile pentru următoarele motive:
- când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
- când s-au săvârşit infracţiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunţată." În vederea exercitării controlului de constituţionalitate întemeiat pe prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională poate fi sesizată în condiţiile art. 23 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, care are următorul cuprins: "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei". Examinând conţinutul Încheierii Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi susţinerile autorului excepţiei, cu raportare la dispoziţiile art. 23 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea constata că nu poate proceda la examinarea pe fond a excepţiei ridicate, pentru ca soluţionarea cauzei, aflată pe rolul instanţei de judecată, nu depinde de dispoziţia legală criticata. Curtea retine ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă, cu care a fost investită prin actul de sesizare, şi care prevede dreptul procurorului general de a declara recurs în anulare. Obiectul litigiului, în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, îl constituie cererea de constatare a perimării unei decizii a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă, pronunţată cu ocazia soluţionării recursului în anulare, sustinandu-se ca procurorul general nu avea dreptul constituţional sa introducă recursul în anulare, iar decizia nu a fost pusă în executare înlăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani, prevăzut la art. 2 din Decretul nr. 167/1958. Curtea constata ca soluţionarea unei asemenea cereri nu depinde de dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă. Prin acţiune se urmăreşte desfiinţarea unei decizii a instanţei supreme, împotriva căreia nu exista nici o cale de atac. Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin.
(6)din Legea nr. 47/1992, republicată, "Dacă excepţia este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin.
(1),
(2)sau
(3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională". Având în vedere ca în speta exista o cauza de inadmisibilitate, prevăzută la art. 23 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea retine ca instanţa de judecată însăşi avea obligaţia să constate ca excepţia este inadmisibila şi sa o respingă ca atare, în temeiul alin.
(6)al aceluiaşi articol. Instanţa de judecată nu a procedat însă asa şi, ca atare, revine Curţii Constituţionale obligaţia de a aplica dispoziţiile legale. Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, al art. 12, al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 23 alin.
(1), alin.
(4)şi alin.
(6)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge ca fiind inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Vlad Alexandru Ionescu în Dosarul nr. 868/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2000. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent şef, Claudia Miu -------