← România

ORDIN nr. 4.853 din 31 august 2009

ORDIN nr. 4.853 din 31 august 2009 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului pentru obţinerea atestatului de competenţă lingvistică pentru absolvenţii claselor cu studiu intensiv şi bilingv al unei limbi străine şi pentru absolvenţii claselor cu predare în limbile minorităţilor, precum şi a atestatului pentru predarea unei limbi străine la clasele I-IV de către absolvenţii claselor cu profil pedagogic, specializarea învăţători-educatoare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 12 octombrie 2009 În baza prevederilor Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin. Articolul 1 Se aprobă Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului pentru obţinerea atestatului de competenţă lingvistică pentru absolvenţii claselor cu studiu intensiv şi bilingv al unei limbi străine şi pentru absolvenţii claselor cu predare în limbile minorităţilor, precum şi a atestatului pentru predarea unei limbi străine la clasele I-IV de către absolvenţii claselor cu profil pedagogic, specializarea învăţători-educatoare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.149/2002 cu privire la aprobarea metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului pentru obţinerea atestatului profesional de către absolvenţii claselor de matematică-informatică, intensiv informatică, a atestatului de competenţă lingvistică pentru absolvenţii claselor cu studiu intensiv şi bilingv al limbilor străine şi cu predare în limbile minorităţilor şi a atestatului pentru predarea limbilor străine şi a religiei la clasele I-IV de către absolvenţii claselor cu profil pedagogic, specializarea învăţători-educatoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 14 mai 2003. Articolul 4 Direcţia generală educaţie timpurie, şcoli, performanţă şi programe, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor şi relaţia cu Parlamentul, inspectoratele şcolare şi conducerile unităţilor de învăţământ implicate duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării, Ecaterina Andronescu Bucureşti, 31 august 2009. Nr. 4.853. METODOLOGIE 31/08/2009

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.