HOTĂRÂRE nr. 355 din 18 martie 2004 pentru aprobarea amendamentului convenit prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 5 mai 2003 şi la Bucureşti la 23 mai 2003 între Guvernul României, Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Administraţia Naţională a Drumurilor (AND) la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţională a Drumurilor (AND) pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a III-a, semnat la Luxemburg la 21 iulie 1998 şi la Bucureşti la 24 iulie 1998 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 26 martie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 alin.
(1)din Legea nr. 34/1999 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţională a Drumurilor (AND) pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a III-a, semnat la Luxemburg la 21 iulie 1998 şi la Bucureşti la 24 iulie 1998, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă amendamentul convenit prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 5 mai 2003 şi la Bucureşti la 23 mai 2003 între Guvernul României, Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Administraţia Naţională a Drumurilor (AND) (actuala Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România) la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţională a Drumurilor (AND) pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a III-a, semnat la Luxemburg la 21 iulie 1998 şi la Bucureşti la 24 iulie 1998, care va avea următorul cuprins:
- Se înlocuieşte suma menţionată în cadrul subparagrafului 1.04 B din Acordul de împrumut cu valoarea de 5 milioane EUR.
- Termenul de 90 de zile prevăzut pentru transmiterea către Banca Europeană de Investiţii a dovezilor privind cheltuirea sumelor trase de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru Proiect, menţionat în cadrul subparagrafului 1.04 D din cadrul Acordului de împrumut, se înlocuieşte cu termenul de 120 de zile. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ──────────────── Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Miron Tudor Mitrea Bucureşti, 18 martie
- Nr.
- ______________