← România

HOTĂRÂRE nr. 239 din 4 martie 2003

HOTĂRÂRE nr. 239 din 4 martie 2003 privind aprobarea Listei societăţilor comerciale din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, care beneficiază de extinderea înlesnirilor la plata prevăzute la art. 18 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 13 martie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 13 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă extinderea înlesnirilor la plata pentru obligaţiile bugetare datorate şi neachitate la data de 31 decembrie 2002, prevăzute de art. 18 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, pentru societăţile comerciale din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi privatizate după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 8/2003. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: -------------- Ministrul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, Ovidiu Tiberiu Musetescu p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, Bucureşti, 4 martie 2003. Nr. 239. secretar de stat Anexă LISTA societăţilor comerciale din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, care beneficiază de extinderea înlesnirilor la plata prevăzute la art. 18 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare -----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.