HOTĂRÂRE nr. 776 din 3 august 2011 privind desfiinţarea unor unităţi sanitare publice cu paturi pentru care managementul asistenţei medicale a fost transferat către autorităţile administraţiei publice locale din judeţele Argeş, Bihor, Caraş-Severin, Vrancea şi municipiul Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 567 din 10 august 2011 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 174 alin.
(3)din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă desfiinţarea unităţilor sanitare publice cu paturi, cu personalitate juridică, prevăzute în lista din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a aprobării prin hotărârea autorităţilor locale a înfiinţării căminelor pentru persoane vârstnice, în vederea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional "Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice", cu modificările ulterioare. ...
(2)Patrimoniului şi personalului unităţilor sanitare publice cu paturi, desfiinţate potrivit alin.
(1), inclusiv echipamentelor medicale din dotarea acestor unităţi sanitare li se aplică regimul prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 212/2011, cu modificările ulterioare. ... Articolul 2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale care au desfăşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din data de 10 iunie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă:
- a)nr. crt. 7 din rubrica "Municipiul Bucureşti" din anexa nr. 1; ...
- b)nr. crt. 30, 39 şi 40 din rubrica "Judeţul Argeş" din anexa nr. 2; ...
- c)nr. crt. 55 din rubrica "Judeţul Bihor" din anexa nr. 2; ...
- d)nr. crt. 101 din rubrica "Judeţul Caraş-Severin" din anexa nr. 2; ...
- e)nr. crt. 344 din rubrica "Judeţul Vrancea" din anexa nr. 2. ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul sănătăţii, Cseke Attila Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu Bucureşti, 3 august 2011. Nr. 776. Anexa LISTA unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care managementul asistenţei medicale a fost transferat către autorităţile administraţiei publice locale din judeţele Argeş, Bihor, Caraş-Severin, Vrancea şi municipiul Bucureşti, care se desfiinţează --------