ORDIN nr. 4.590 din 28 iulie 2010 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Grup Şcolar "Puskas Tivadar" din municipiul Sfântu Gheorghe Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 16 august 2010 Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar, luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 4 din 8 iunie 2010 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada iulie 2009-iunie 2010, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin. Articolul 1 Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Grup Şcolar "Puskas Tivadar" din municipiul Sfântu Gheorghe, cu sediul în Str. Pescarilor nr. 35, judeţul Covasna, pentru nivelul 2 de învăţământ, domeniul "mecanică", calificarea profesională "mecanic auto", domeniul "electronică automatizări", calificarea profesională "electronist aparate şi echipamente", nivelul "liceal", profilul "tehnic", domeniul "electric", calificarea profesională "tehnician electrotehnist", domeniul "mecanică", calificările profesionale "tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii", "tehnician prelucrări pe maşini cu comandă numerică", respectiv pentru nivelul "postliceal", domeniul "transporturi", calificarea profesională "tehnician electromecanic auto", limba de predare "română/maghiară", forma de învăţământ "zi". Articolul 2 Calificările profesionale "mecanic auto", "electronist aparate şi echipamente", "tehnician electrotehnist", "tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii", "tehnician prelucrări pe maşini cu comandă numerică", "tehnician electromecanic auto" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Grup Şcolar "Puskas Tivadar" din municipiul Sfântu Gheorghe, acreditate conform art. 1, devin parte a sistemului naţional de învăţământ începând cu anul şcolar 2010-2011. Articolul 3 Personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii la calificările profesionale "mecanic auto", "electronist aparate şi echipamente", "tehnician electrotehnist", "tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii", "tehnician prelucrări pe maşini cu comandă numerică", "tehnician electromecanic auto", se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat acreditată Grup Şcolar "Puskas Tivadar" din municipiul Sfântu Gheorghe. Articolul 4 Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Grup Şcolar "Puskas Tivadar" din municipiul Sfântu Gheorghe este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Covasna, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării. Articolul 5 Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Grup Şcolar "Puskas Tivadar" din municipiul Sfântu Gheorghe, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Covasna şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 6 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu Bucureşti, 28 iulie 2010. Nr. 4.590. -------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.