← România

HOTĂRÂRE nr. 983 din 4 octombrie 2001

HOTĂRÂRE nr. 983 din 4 octombrie 2001 privind transmiterea unui imobil situat în oraşul Ocnele Mari, judeţul Valcea, din patrimoniul Societăţii Naţionale a Sarii - S.A. în domeniul public al oraşului Ocnele Mari şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Ocnele Mari, drept compensare pentru daunele provocate prin alunecare de teren în zona Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 9 octombrie 2001 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea imobilului situat în oraşul Ocnele Mari, judeţul Valcea, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din patrimoniul Societăţii Naţionale a Sarii - S.A. în domeniul public al oraşului Ocnele Mari şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Ocnele Mari, drept compensare pentru daunele provocate prin alunecare de teren în zona. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei publice, Octav Cozmanca Ministrul industriei şi resurselor, Dan Ioan Popescu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, Miron Tudor Mitrea Anexă ----------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.