NORME din 27 decembrie 2001 privind forma şi conţinutul rapoartelor financiare, inclusiv ale raportului privind asigurările de viaţa, precum şi informaţiile, documentele şi certificarile necesare pentru întocmirea acestor rapoarte Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 22 ianuarie 2002 Articolul 1
(1)Asiguratorii autorizaţi sa practice activitatea de asigurări generale şi/sau activitatea de asigurări de viaţa au obligaţia de a pune la dispoziţie Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor informaţiile necesare, astfel încât să se permită efectuarea unei analize fundamentate a situaţiei financiare de care dispun la un moment dat şi urmărirea evoluţiei în timp a principalilor indicatori privind activitatea desfăşurată. ...
(2)Raportarile transmise de către asiguratori în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor şi ale prezentelor norme trebuie să conţină informaţii privind: activele, obligaţiile, capitalurile proprii, veniturile şi cheltuielile, profitul, respectiv pierderea înregistrată, portofoliul de asigurări, numărul de contracte, separat pentru persoane fizice sau juridice şi pentru asigurări individuale sau de grup, principalele canale de distribuţie, numărul şi valoarea daunelor avizate, numărul şi valoarea daunelor estimate, nivelul expunerii asiguratorului la riscuri de catastrofa, programul de reasigurare, structura actionariatului şi structura organizatorică (numărul şi calificarea personalului). ...
(3)Aceste informaţii sunt obţinute din evidentele contabile şi operative pe care asiguratorii au obligaţia să le conducă, potrivit prevederilor art. 20 alin.
(3)din Legea nr. 32/2000 şi normelor emise în aplicarea acestei legi. ...
(4)Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate solicita, în baza prevederilor art. 5 lit. h) din Legea nr. 32/2000, prezentarea de informaţii şi de documente necesare pentru clarificarea unor aspecte rezultate din analiza raportarilor prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv a informaţiilor conţinute în evidenta extracontabila şi a documentelor care stau la baza înregistrării lor, sau pentru actualizarea condiţiilor în baza cărora s-a acordat autorizarea. ... Articolul 2
(1)Pentru transmiterea informaţiilor către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor asiguratorii vor întocmi următoarele raportări care vor fi prezentate la termenele prevăzute la alin.
(2): ...
- a)situaţiile financiare anuale, în forma prevăzută de reglementările contabile în vigoare; ...
- b)raportul privind activitatea de asigurări de viaţa, întocmit în forma prevăzută în anexa nr. 1; ...
- c)raportul privind tranzacţiile efectuate, rezervele tehnice aferente activităţii de asigurări generale şi modul de investire a activelor care le acoperă, pe clase de asigurări şi printr-un centralizator, în forma prevăzută în anexa nr. 2; ...
- d)raportul privind marja de solvabilitate pentru activitatea de asigurări generale, respectiv activitatea de asigurări de viaţa, în forma prevăzută în anexa nr. 3; ...
- e)situaţia privind evoluţia şi structura capitalului social, în forma prevăzută în anexa nr. 4; ...
- f)numărul angajaţilor, fondul de salarii, nivelul salariului maxim şi mediu pe societate, în forma prevăzută în anexa nr. 5; ...
- g)raportarea privind virarea contribuţiei la Fondul de protejare a asiguraţilor, în forma prevăzută în anexa nr. 6; ...
- h)raportarea privind virarea taxei de funcţionare, în forma prevăzută în anexa nr. 7; ...
- i)raportarea privind activitatea de asigurare obligatorie, în forma prevăzută în anexa la normele privind asigurările obligatorii; ...
- j)situaţia privind disponibilităţile băneşti, în forma prevăzută în anexa nr. 8; ...
- k)informaţii privind litigiile societăţilor de asigurare cu angajaţii, asiguraţii, asiguratorii, reasiguratorii, brokerii şi agenţii de intermediere, în forma prevăzută în anexa nr. 9. ...
(2)Raportarile prevăzute la alin.
(1)lit. a)-
- f)şi
- k)se vor transmite anual, în termen de 4 luni de la încheierea exerciţiului financiar, cele prevăzute la alin.
(1)lit. i) se vor transmite trimestrial până la data de 30 a lunii următoare încheierii trimestrului, iar raportarea prevăzută la alin.
(1)lit. g),
- h)şi
- j)se va transmite lunar până la data de 25 a lunii următoare. ... Articolul 3 Raportarile prevăzute la art. 2 vor fi transmise de către asiguratori Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor atât pe suport magnetic, cat şi în forma scrisă. Articolul 4 Persoanele din conducerea asiguratorului, care semnează adresele de inaintare ce însoţesc rapoartele şi celelalte documente transmise la solicitarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, răspund de realitatea şi exactitatea datelor prezentate şi de respectarea termenelor de depunere a acestora. Articolul 5 Situaţiile financiare anuale certificate în conformitate cu prevederile legale, raportul administratorilor, procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor şi o copie de pe balanţa de verificare analitica vor fi depuse la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în termen de 4 luni de la încheierea exerciţiului financiar. Articolul 6 Raportul privind rezultatele examinării anuale a activităţii de asigurare de viaţa, certificat de o persoană cu o calificare adecvată, aprobată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, va fi întocmit şi transmis cu respectarea prevederilor art. 27 alin.
(2)din Legea nr. 32/2000 şi ale prezentelor norme. Articolul 7
(1)Brokerii de asigurare vor transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor următoarele raportări: ...
- a)situaţiile financiare anuale, în forma prevăzută în reglementările contabile în vigoare; ...
- b)situaţia privind evoluţia şi structura capitalului social, în forma prevăzută în anexa nr. 4; ...
- c)situaţia privind denumirea asigurătorilor cu care colaborează şi volumul primelor intermediate, în forma prevăzută în anexa nr. 10; ...
- d)informaţii privind litigiile cu angajaţii, asiguratorii, reasiguratorii, alţi clienţi, în forma prevăzută în anexa nr. 11; ...
- e)raportarea privind virarea taxei de funcţionare, în forma prevăzută în anexa nr. 7; ...
- f)numărul angajaţilor, fondul de salarii, nivelul salariului maxim şi mediu pe societate, în forma prevăzută în anexa nr. 5. ...
(2)Raportarile prevăzute la alin.
(1)lit. a)-
- d)şi
- f)vor fi transmise anual, în termen de 4 luni de la încheierea exerciţiului financiar, iar raportarea prevăzută la alin.
(1)lit. e) se va transmite lunar până la data de 25 a lunii următoare. ...
(3)Brokerii de asigurare trebuie să transmită, de asemenea, şi dovada valabilităţii contractului de asigurare de răspundere profesională şi a plăţii primei de asigurare, anual, cu ocazia reînnoirii acestui contract. ... Articolul 8 Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sancţionează în condiţiile şi potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor. Anexa 1 ------- la norme -------- Formularul 1 ACTIVITATEA DE ASIGURĂRI DE VIATA CENTRALIZATOR privind încadrarea produselor pe clase de asigurări de viaţa, conform Normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2001 Formularul 2 ACTIVITATEA DE ASIGURĂRI DE VIATA CENTRALIZATOR privind tranzacţiile efectuate Aferente produsului ....................................... - bucata - - mii lei - Formularul 3 ACTIVITATEA DE ASIGURĂRI DE VIATA CENTRALIZATOR privind obligaţiile asumate Aferente produsului ....................................... - mii lei - Formularul 4 ACTIVITATEA DE ASIGURĂRI DE VIATA ACTIVE ce reprezintă rezerve tehnice aferente asigurărilor de viaţa şi venituri realizate din fructificarea lor Venituri aferente activelor ce reprezintă rezerve tehnice - mii lei - Anexa 2 ------- la norme -------- Formularul 1 ACTIVITATEA DE ASIGURĂRI GENERALE CENTRALIZATOR privind tranzacţiile efectuate Aferente clasei de asigurări.................. - bucata - - mii lei - Formularul 2 ACTIVITATEA DE ASIGURĂRI GENERALE CENTRALIZATOR privind obligaţiile asumate Aferente clasei de asigurări................. - mii lei - Formularul 3 ACTIVITATEA DE ASIGURĂRI GENERALE ACTIVE ce reprezintă rezerve tehnice aferente asigurărilor generale şi venituri realizate din fructificarea lor Venituri aferente activelor ce reprezintă rezerve tehnice - mii lei - Anexa 3 ------- la norme -------- Formularul 1 ACTIVITATEA DE ASIGURĂRI GENERALE RAPORTARE privind marja de solvabilitate Formularul 2 ACTIVITATEA DE ASIGURĂRI DE VIATA RAPORTARE privind marja de solvabilitate Anexa 4 Anexa 5 ┌──────────────────┬───────┬─────────────────────────┬────────────┬────────────┐ │ │ │ Cu carte de muncă │ │ │ │ │ │ pe perioada │Colaboratori│ Pregătirea │ │ │Total ├───────────┬─────────────┤ │profesională│ │ │ │determinata│nedeterminată│ │ │ ├──────────────────┼───────┼───────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤ │Număr de angajaţi │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼───────┼───────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤ │Fond de salarii - │ │ │ │ │ │ │total (mii lei) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼───────┼───────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤ │Salariu maxim (mii│ │ │ │ │ │ │lei) │ │ x │ x │ x │ x │ ├──────────────────┼───────┼───────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤ │Salariu mediu (mii│ │ │ │ │ │ │lei) │ │ x │ x │ x │ x │ ├──────────────────┼───────┼───────────┼─────────────┼────────────┼────────────┤ │Alte drepturi de │ │ │ │ │ │ │personal (mii lei)│ │ │ │ │ │ └──────────────────┴───────┴───────────┴─────────────┴────────────┴────────────┘ Anexa 6 Anexa 7 Anexa 8 Anexa 9 Anexa 10 Anexa 11 -----------