← România

ORDIN nr. 247 din 20 noiembrie 2012

ORDIN nr. 247 din 20 noiembrie 2012 privind modificarea anexelor nr. 1 şi 5 la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 732/2005 pentru aprobarea Listei denumirilor de origine controlată (DOC) pentru vinurile liniştite, admise pentru utilizare în România, a Listei denumirilor de origine controlată pentru vinurile spumante, admise pentru utilizare în România, a Listei indicaţiilor geografice pentru vinurile liniştite, admise pentru utilizare în România, a Listei indicaţiilor geografice pentru vinurile aromatizate, admise pentru utilizare în România, a Listei menţiunilor tradiţionale ale vinurilor, admise pentru utilizare în România, şi a Listei denumirilor de origine controlată (DOC) pentru vinurile petiante, admise pentru utilizare în România Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 29 noiembrie 2012 Văzând Referatul de aprobare nr. 2.028 din 25 septembrie 2012, întocmit de Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (O.N.V.P.V.), având în vedere: - prevederile art. 20 din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 8 lit. s) din Hotărârea Guvernului nr. 1.408/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 7 alin.

(5)din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin. Articolul I Anexele nr. 1 şi 5 la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 732/2005 pentru aprobarea Listei denumirilor de origine controlată (DOC) pentru vinurile liniştite, admise pentru utilizare în România, a Listei denumirilor de origine controlată pentru vinurile spumante, admise pentru utilizare în România, a Listei indicaţiilor geografice pentru vinurile liniştite, admise pentru utilizare în România, a Listei indicaţiilor geografice pentru vinurile aromatizate, admise pentru utilizare în România, a Listei menţiunilor tradiţionale ale vinurilor, admise pentru utilizare în România, şi a Listei denumirilor de origine controlată (DOC) pentru vinurile petiante, admise pentru utilizare în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 10 august 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Achim Irimescu, secretar de stat Bucureşti, 20 noiembrie
  1. Nr.
  2. Anexa 1 (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 732/2005) LISTA denumirilor de origine controlată (DOC) pentru vinurile liniştite, admise pentru utilizare în România I. Pentru vinurile originare din Regiunea Viticolă a Podişului Transilvaniei:
  3. Târnave, însoţită sau neînsoţită de una dintre următoarele subdenumiri: - Blaj - Jidvei - Mediaş
  4. Alba Iulia
  5. Sebeş - Apold
  6. Aiud
  7. Lechinţa II. Pentru vinurile originare din Regiunea Viticolă a Dealurilor Moldovei:
  8. Cotnari
  9. Iaşi, însoţită sau neînsoţită de una dintre următoarele subdenumiri: - Copou - Bucium - Uricani
  10. Bohotin
  11. Huşi, însoţită sau neînsoţită de subdenumirea: - Vutcani
  12. Iana
  13. Dealu Bujorului
  14. Nicoreşti
  15. Panciu
  16. Odobeşti
  17. Coteşti III. Pentru vinurile originare din Regiunea Viticolă a Dealurilor Munteniei şi Olteniei:
  18. Cernăteşti - Podgoria
  19. Dealu Mare, însoţită sau neînsoţită de una dintre următoarele subdenumiri: - Boldeşti - Valea Călugărească - Urlaţi - Ceptura - Tohani - Breaza - Merei - Zoreşti
  20. Pietroasa
  21. Ştefăneşti, însoţită sau neînsoţită de subdenumirea: - Costeşti
  22. Sâmbureşti
  23. Drăgăşani
  24. Banu Mărăcine
  25. Segarcea
  26. Mehedinţi, însoţită sau neînsoţită de una dintre următoarele subdenumiri: - Severin - Corcova - Golul Drâncei - Vânju Mare - Oreviţa IV. Pentru vinurile originare din Regiunea Viticolă a Banatului:
  27. Recaş
  28. Banat, însoţită sau neînsoţită de una dintre următoarele subdenumiri: - Moldova Nouă - Dealurile Tirolului - Silagiu V. Pentru vinurile originare din Regiunea Viticolă a Crişanei şi Maramureşului:
  29. Miniş
  30. Crişana, însoţită sau neînsoţită de una dintre următoarele subdenumiri: - Diosig - Biharia - Şimleu Silvaniei VI. Pentru vinurile originare din Regiunea Viticolă a Colinelor Dobrogei:
  31. Murfatlar, însoţită sau neînsoţită de una dintre următoarele subdenumiri: - Medgidia - Cernavodă
  32. Babadag
  33. Sarica Niculiţel, însoţită sau neînsoţită de subdenumirea: - Tulcea
  34. Adamclisi VII. Pentru vinurile originare din Regiunea Viticolă a Teraselor Dunării:
  35. Oltina
  36. Însurăţei Anexa 2 (Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 732/2005) LISTA menţiunilor tradiţionale ale vinurilor, admise pentru utilizare în România
  37. Vin cu denumire de origine controlată (DOC) urmat de menţiunea: - Cules la maturitatea deplină (CMD) - Cules târziu (CT) - Cules la înnobilarea boabelor (CIB)
  38. Rezervă *) --------- Notă ... *) Rezervă este un vin cu denumire de origine controlată (DOC) maturat în baricuri minimum 6 luni şi învechit în sticlă minimum 6 luni.
  39. Vin de vinotecă **) --------- Notă ... **) Vin de vinotecă este un vin cu denumire de origine controlată (DOC) învechit în sticlă minimum 4 ani, cu buchet format în sticlă în timpul învechirii şi care se comercializează atât timp cât îşi păstrează calităţile conferite de această menţiune tradiţională.
  40. Vin tânăr ***) --------- Notă ... ***) Vin tânăr este un vin introdus pe piaţă înainte de sfârşitul anului în care a fost produs. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.