HOTĂRÂRE nr. 907 din 11 august 2005 privind acordarea unui ajutor umanitar de urgenţă pentru judeţul Suceava Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 15 august 2005 În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se acordă un ajutor umanitar cu titlu gratuit, în limita sumei de 72.000 lei (RON), constând în 20 tone motorină necesară executării lucrărilor urgente în vederea revenirii la o viaţă normală a persoanelor sinistrate din judeţul Suceava, ale căror case şi curţi au fost inundate. Articolul 2
(1)Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune la preţul de înregistrare, prin conturile "Finanţarea din bugetul de stat privind anii precedenţi şi alte surse", respectiv "Venituri proprii din anii precedenţi şi alte surse", după caz, cantitatea de motorină aprobată a fi scoasă din rezervele de stat potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediţie şi a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciţii desemnaţi de Instituţia Prefectului Judeţului Suceava. ...
(2)Reîntregirea stocului de motorină cu cantitatea de 20 tone se va face în anul 2006, finanţarea fiind asigurată din bugetul aprobat Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat. ... Articolul 3
(1)Transportul produsului până la locul indicat de Instituţia Prefectului Judeţului Suceava se va efectua în regim de urgenţă cu mijloace auto specializate ale unor societăţi comerciale angajate de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat sau pe calea ferată. ...
(2)Cheltuielile legate de manipularea, încărcarea şi transportul produselor se suportă de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, în limita bugetului aprobat. ...
(3)Distribuirea produselor se va face prin grija Instituţiei Prefectului Judeţului Suceava, prin persoane anume împuternicite. ...
(4)Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei produsului acordat ca ajutor din rezervele de stat este interzisă şi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală. ... Articolul 4
(1)Instituţia Prefectului Judeţului Suceava va justifica distribuirea produsului scos din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei sinistrate, ca urmare a unor situaţii excepţionale. ...
(2)Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Suceava în vederea punerii lor la dispoziţie organelor de control abilitate. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul administraţiei şi internelor, Anghel Andreescu, secretar de stat Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, Sorin Vicol Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Bucureşti, 11 august 2005. Nr. 907. _________