HOTĂRÂRE nr. 127 din 5 februarie 2004 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, pentru judeţul Teleorman Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 16 februarie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.
(3)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru bugetele locale pe anul 2004 cu suma de 6 miliarde lei, pentru judeţul Teleorman, din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, şi alocarea acesteia Consiliului Local al Municipiului Turnu Măgurele pentru realizarea investiţiei "Înfiinţare reţea distribuţie gaze naturale în Turnu Măgurele". Articolul 2 Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 se face de către ordonatorul principal de credite, potrivit dispoziţiilor legale. Articolul 3 Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2004. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: --------------- p. Ministrul administraţiei şi internelor, Toma Zaharia, secretar de stat Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gabriel Oprea Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 5 februarie 2004. Nr. 127. --------------