← România

HOTĂRÂRE nr. 49 din 22 octombrie 2003

HOTĂRÂRE nr. 49 din 22 octombrie 2003 privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a Cooperativei de credit "Rascoala 1907" Iancu Jianu Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 766 din 31 octombrie 2003 Având în vedere constatările înscrise în Raportul de administrare specială nr. 222 din 12 septembrie 2003 cu privire la starea financiară a Cooperativei de credit "Rascoala 1907" Iancu Jianu şi la posibilitatea redresarii situaţiei acesteia din punct de vedere al siguranţei financiare, întocmit de administratorul special numit de CREDITCOOP Casa Centrala în urma activităţii de administrare specială desfăşurate la Cooperativa de credit "Rascoala 1907" Iancu Jianu în perioada 4 august-12 septembrie 2003, din care a rezultat că nu exista posibilitatea de redresare a situaţiei financiare a cooperativei de credit, în temeiul prevederilor art. 201 alin. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, Banca Naţionala a României hotărăşte: Articolul 1 Se retrage Autorizaţia de funcţionare seria B nr. 0401 din data de 23 septembrie 2002 a Cooperativei de credit "Rascoala 1907" Iancu Jianu, cu sediul în comuna Iancu Jianu, judeţul Olt, cod unic de înregistrare 1527360, număr de ordine în registrul comerţului J 28/117/1993, având în vedere motivele anexate la prezenta hotărâre. Articolul 2 Prezenta hotărâre va fi transmisă Cooperativei de credit "Rascoala 1907" Iancu Jianu şi CREDITCOOP Casa Centrala şi va intra în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 3 Prezenta hotărâre poate fi contestată la Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, în termen de 15 zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art. 202 alin. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002. GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI, MUGUR ISARESCU Bucureşti, 22 octombrie 2003. Nr. 49. Motivele care au stat la baza retragerii autorizaţiei de funcţionare a Cooperativei de credit "Rascoala 1907" Iancu Jianu, judeţul Olt: - nivelul fondurilor proprii se situeaza sub limita de 100.000 mii lei instituită de art. 8 alin.

(1)din Normele Băncii Naţionale a României nr. 13/2002 privind capitalul minim al organizaţiilor cooperatiste de credit şi capitalul agregat minim al reţelelor cooperatiste de credit, acesta înregistrând la data de 12 septembrie 2003 un nivel negativ de - 286.426 mii lei; - nivelul indicatorului de solvabilitate se situeaza sub limitele instituite de art. 4 din Normele Băncii Naţionale a României nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit al instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare, acesta înregistrând la data de 12 septembrie 2003 un nivel negativ de - 49,74%; - pierderea înregistrată de cooperativa de credit se menţine la un nivel ridicat (- 352.145 mii lei la data de 12 septembrie 2003), nivel ridicat determinat în principal de înregistrarea pe cheltuieli a provizioanelor specifice de risc de credit şi de dobânda; - din analiza Raportului de administrare specială nr. 222 din 12 septembrie 2003 cu privire la starea financiară a Cooperativei de credit "Rascoala 1907" Iancu Jianu şi la posibilitatea redresarii situaţiei acesteia din punct de vedere al siguranţei financiare nu reies elemente care să ateste redresarea din punct de vedere financiar a cooperativei de credit şi încadrarea acesteia în parametrii de supraveghere prudentiala stabiliţi prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, şi prin reglementările Băncii Naţionale a României. Din datele prezentate în Raportul de administrare specială nr. 222 din 12 septembrie 2003 cu privire la starea financiară a Cooperativei de credit "Rascoala 1907" Iancu Jianu şi la posibilitatea redresarii situaţiei acesteia din punct de vedere al siguranţei financiare, întocmit de administratorul special Iancu Tudora, nu reies elemente care să conducă la prelungirea perioadei de administrare specială sau la încetarea măsurii de administrare specială la Cooperativa de credit "Rascoala 1907" Iancu Jianu, judeţul Olt. -----------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.