DECIZIA nr. 432 din 4 iulie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 25 octombrie 2019 Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
- Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Gheorghe Todor în Dosarul civil nr. 25.798/197/2017 al Judecătoriei Brașov și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 832D/
- ...
- La apelul nominal răspund personal autorul excepției Gheorghe Todor și partea Corina Todor. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. ...
- Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției și părțile Corina Todor, George Ovidiu Todor și Georgeta Andreea Ilinca Todor au depus note scrise, prin care susțin admiterea criticilor de neconstituționalitate. ...
- Președintele Curții dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.007D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, excepție ridicată de Marin Frunză și de Asociația de proprietari nr. 761 din Galați în Dosarul nr. 4.843/121/2017 a1.1 al Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ. ...
- La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. ...
- Având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Autorul excepției și partea prezenți în Dosarul nr. 832D/2018 sunt de acord cu conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.007D/2018 la Dosarul nr. 832D/2018, care a fost primul înregistrat. ...
- Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorilor excepției care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate. ...
- Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 27 din 17 ianuarie
- ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
- Prin Încheierea din 15 mai 2018, pronunțată în Dosarul civil nr. 25.798/197/2017, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, „cu privire la sancțiunea ce intervine în caz de netimbrare“. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gheorghe Todor într-o cauză civilă. ...
- Prin Încheierea din 22 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.843/121/2017a1.1, Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Marin Frunză și de Asociația de proprietari nr. 761 din Galați într-o cauză având ca obiect o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru. ...
- În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece instituirea obligației timbrării prealabile a acțiunilor și a cererilor introduse la instanțele judecătorești încalcă dreptul justițiabilului de acces la o instanță judecătorească și dreptul la apărare. ...
- Judecătoria Brașov și Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ consideră că excepțiile de neconstituționalitate invocate sunt neîntemeiate, sens în care rețin, în esență, că accesul liber la justiție nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru in justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Totodată, cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii. ...
- Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ...
- Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 832D/2018, consideră că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 sunt constituționale, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 201 din 9 aprilie 2013 și nr. 267 din 27 aprilie
- În Dosarul nr. 1.007D/2018, Avocatul Poporului nu a comunicat punctul său de vedere. ...
- Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate. ... CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse în Dosarul nr. 832D/2018, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
- Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. ...
- Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile Ordonanței de urgență Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare. ...
- În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 15 privind universalitatea, art. 21 privind accesul liber la justiție și în art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora „orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin Constituție sau lege“. ...
- Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 au mai format obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în prezentele cauze. În acest sens, sunt, spre exemplu, Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014, Decizia nr. 401 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 29 septembrie 2017, Decizia nr. 169 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 20 august 2018, Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 10 aprilie
- ...
- Astfel, Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcția de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecință, legiuitorul este îndreptățit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părțile aflate în litigiu. ...
- De asemenea, Curtea a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin.
(1), potrivit cărora „Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice“, Curtea a arătat că plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. ...
- Distinct de acestea, Curtea a precizat că, potrivit art. 15 din Constituție, „cetățenii (...) au obligațiile prevăzute de Constituție și legi“, obligația de plată a taxelor judiciare de timbru fiind una dintre acestea. ...
- Curtea a reținut, de asemenea, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. ...
- În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. Chiar în Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 54, invocată de autoarea excepției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în conformitate cu principiile care se degajă din jurisprudența sa, ea nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricții financiare cu privire la accesul unei persoane la justiție, tocmai în interesul unei bune administrări a justiției. ...
- Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiție legală pentru începerea proceselor civile, obligația la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanța judecătorească) este justificată, ca și sancțiunea anulării acțiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. ...
- Curtea a mai constatat că legiuitorul a instituit, prin dispozițiile art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanței de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situații în care partea nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanție a liberului acces la justiție. Aprecierea legalității și temeiniciei cererilor întemeiate pe dispozițiile mai sus citate se realizează de către instanța de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituție și de legi, pe baza probelor care însoțesc aceste cereri. ...
- Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauzele de față. ...
- Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin.
(4)din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Todor în Dosarul civil nr. 25.798/197/2017 al Judecătoriei Brașov, precum și de Marin Frunză și de Asociația de proprietari nr. 761 din Galați în Dosarul nr. 4.843/121/2017 a1.1 al Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ și constată că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Brașov și Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 4 iulie 2019. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----