DECIZIE nr. 145 din 14 iulie 2000 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 16 decembrie 2000 Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Ioan Muraru - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Oaches Anghelescu în Dosarul nr. 7.389/1999 al Judecătoriei Focsani, judeţul Vrancea. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 11 mai 2000 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 6 iunie 2000, apoi la 13 iunie 2000, la 15 iunie 2000, la 27 iunie 2000, la 6 iulie 2000 şi, în final, la 14 iulie 2000. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 18 noiembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 7.389/1999, Judecătoria Focsani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de inculpatul Vasile Oaches Anghelescu. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 174 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât încalcă dreptul la apărare prevăzut la art. 24 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 16 alin.
(1)privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Referindu-se la situaţia sa, autorul excepţiei arata ca, fiind bolnav, nu se poate prezenta în instanţa, iar avocatul pe care l-a angajat nu îl poate reprezenta, deoarece pentru infracţiunea de fals intelectual pentru care a fost trimis în judecata legea prevede pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar conform art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, reprezentarea nu este posibila. Autorul mai menţionează că, potrivit alineatului ultim al art. 174 din Codul de procedură penală, celelalte părţi din procesul penal pot fi întotdeauna reprezentate, ceea ce constituie, în opinia autorului excepţiei, un tratament discriminatoriu pentru inculpat. Judecătoria Focsani, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece imposibilitatea aparatorului de a-l reprezenta pe inculpat nu rezultă din neconstituţionalitatea art. 174 din Codul de procedură penală. Aceste dispoziţii trebuie să fie interpretate ca o garanţie procesuala de care beneficiază inculpatul, reprezentarea sa în faţa primei instanţe fiind permisă numai în cazul infracţiunilor mai puţin grave, fără consecinţe deosebite pentru inculpat. Prevederile art. 174 din Codul de procedură penală nu contravin art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apărare, ci constituie o garanţie a acestui drept fundamental, fiind firesc ca inculpatul sa participe personal la judecata în prima instanţa. Potrivit art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul, în punctul sau de vedere, susţine ca prezenta inculpatului la termenele la care se soluţionează cauza constituie o garanţie procesuala, iar nu o atingere a dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie. Condiţiile de publicitate, oralitate şi contradictorialitate în care are loc şedinţa de judecată, pe de o parte, oferă inculpatului posibilitatea realizării unei apărări adecvate, iar pe de altă parte, oferă instanţei posibilitatea de a-şi forma o convingere despre personalitatea inculpatului, fapt ce va contribui la individualizarea pedepsei de către instanţa. Totodată nu se poate susţine nici ideea ca prevederile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art. 16 alin.
(1)din Constituţie. Reprezentarea inculpatului de către avocat sau de către o altă persoană în şedinţa de judecată este permisă în cauzele în care fapta dedusă judecaţii prezintă un pericol social mai redus, pedeapsa prevăzută de lege fiind amenda sau închisoarea de cel mult un an, când soluţionarea cauzei se poate face şi în lipsa acestuia. Se mai arata ca şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 484 din 2 decembrie 1997, precum şi prin Decizia nr. 34 din 4 martie 1999, s-a pronunţat în sensul că "textul legal atacat constituie o garanţie a acestor drepturi fundamentale, întrucât inculpatul nu este împiedicat să fie asistat de un apărător, dar prezenta sa personală este socotită necesară şi utila pentru lămurirea tuturor aspectelor în raport cu care instanţa se poate pronunţa". În consecinţa, se arata ca dispoziţiile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin nici dispoziţiilor art. 16 alin.
(1)şi nici celor ale art. 24 din Constituţie. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect dispoziţiile art. 174 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "În cursul judecaţii inculpatul poate fi reprezentat:
- a)la judecarea cauzei în prima instanţa ori la rejudecarea ei după desfiinţarea hotărârii în apel sau după casare de către instanţa de recurs, numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecaţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an;". ... Autorul excepţiei considera ca aceste dispoziţii legale care îi interzic dreptul de a fi reprezentat în instanţa de către apărătorul ales, în condiţiile în care, din cauza sănătăţii, nu se poate prezenta personal la proces, sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi. Textele constituţionale considerate ca fiind incalcate prin dispoziţiile legale criticate sunt următoarele: - Art. 24: "
(1)Dreptul la apărare este garantat.
(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; ... - Art. 16 alin.
(1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări." 1. Examinând aceste sustineri, Curtea Constituţională retine ca s-a pronunţat în mai multe randuri asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, respingând de fiecare data aceste excepţii, fie ca fiind inadmisibile, fie ca fiind neintemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 484 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, Curtea a respins ca fiind inadmisibila, în temeiul art. 23 alin.
(2)din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de apărătorul din oficiu al inculpatului, care, nefiind reprezentantul acestuia, nu avea calitatea de parte. Prin Decizia nr. 34 din 4 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 2 iulie 1999, Curtea a respins, de asemenea, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii, ridicată de apărătorul inculpatului în lipsa acestuia, decizia fiind adoptată însă, de această dată, cu opinia separată a 4 judecători, care au considerat ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată de apărătorul inculpatului, chiar în cazul în care acesta, potrivit legii, nu poate fi reprezentat, trebuia să fie examinata în fond, iar nu să fie respinsă de plano, ca fiind inadmisibila. În fine, prin Decizia nr. 16 din 27 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 20 iunie 2000, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, însă nu ca fiind inadmisibila, precum în deciziile anterioare, ci ca fiind neîntemeiată, deci după examinarea ei în fond. Soluţia Curţii s-a întemeiat, în principal, pe argumentul ca interzicerea reprezentării inculpatului la judecarea cauzei în prima instanţa ori la rejudecarea ei după desfiinţarea hotărârii de către instanţa de apel sau de recurs, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, nu numai că nu constituie o ingradire a dreptului constituţional al inculpatului la apărare, dar reprezintă chiar o garanţie pentru realizarea acestui drept, întrucât îi creează inculpatului posibilitatea de a da explicaţii instanţei şi de a-şi dovedi nevinovatia. A fost înlăturată, de asemenea, obiecţia privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, cu argumentul ca limitarea dreptului inculpatului de a fi reprezentat în cazurile prevăzute de lege priveşte pe toţi destinatarii legii aflaţi în situaţiile respective, fără discriminări. În esenta, prin decizia sa Curtea Constituţională a soluţionat conflictul dintre obligaţia inculpatului de a fi prezent personal în instanţa şi dreptul acestuia la apărare în favoarea celei dintâi. 2. În cauza de faţa inculpatul, autor al excepţiei, arata ca, fiind internat în spital şi deci în imposibilitate de a se prezenta în instanţa, a angajat un apărător, însă acesta nu îl poate reprezenta, deoarece, el fiind trimis în judecata, între altele, pentru infracţiunea de fals intelectual, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit.
- a)teza finala din Codul de procedură penală, reprezentarea inculpatului nu este permisă. Ridicand excepţia de neconstituţionalitate, el susţine ca dispoziţia legală criticata este contrară prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, precum şi ale art. 16 din Constituţie, privitoare la egalitatea în drepturi. Curtea retine ca, spre deosebire de excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală soluţionate anterior, în cauza de faţa autorul excepţiei invoca, în motivarea acesteia, imposibilitatea obiectivă a inculpatului de a se prezenta la judecarea cauzei, tragand concluzia ca interzicerea reprezentării inculpatului apare ca o restrangere nejustificată a dreptului constituţional la apărare. Faţa de aceasta situaţie, argumentul folosit anterior pentru respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că dispoziţia legală, care interzice reprezentarea inculpatului în instanţa, constituie o garanţie a dreptului la apărare al acestuia, apare ca discutabil. Inculpatul nu poate fi determinat să se prezinte la judecarea cauzei sale prin instituirea unei obligaţii pe care el nu o poate îndeplini, iar interzicerea reprezentării lui în instanţa n-ar putea sa nu fie privită ca o încălcare a prevederilor art. 24 alin.
(2)din Constituţie, potrivit cărora "În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat [...]". Pe de altă parte, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, vizând dreptul constituţional la apărare, iar acesta având corespondent în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care, în lumina prevederilor constituţionale ale art. 11 şi 20, face parte din dreptul intern, se impune examinarea excepţiei de neconstituţionalitate şi în lumina practicii jurisdicţionale a Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea convenţiei. Astfel, cu privire la reprezentarea inculpatului în procesul penal Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat prin mai multe hotărâri, între care figurează cele referitoare la cazurile: "Poitrimol împotriva Frantei"
(1993), "Lala împotriva Olandei"
(1994)şi "Pelladoah împotriva Olandei"
(1994). În toate aceste cazuri Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ca interzicerea dreptului inculpatului de a fi reprezentat de apărătorul sau la judecarea cauzei sale în căile de atac constituie o violare a prevederilor art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit.
- c)din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în termenii cărora: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...] de către un tribunal [...] care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa [...]. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul [...]
- c)să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el [...]." Asa cum se subliniaza în hotărârea pronunţată în cazul "Pelladoah împotriva Olandei", "prezenta inculpatului în instanţa are o importanţa capitala în interesul unui proces penal echitabil şi just. În mod general, acest lucru este valabil şi pentru judecarea unui apel. Dar este, de asemenea, de importanţa cruciala pentru echitatea sistemului penal ca acuzatul să fie aparat în mod adecvat atât în prima instanţa, cat şi în apel". Se mai arata, de asemenea, ca "În opinia Curţii, acest din urma interes prevalează. În consecinţa, faptul ca acuzatul, deşi legal citat, nu se prezintă, n-ar putea justifica, chiar în lipsa oricărei scuze, soluţia ca el să fie privat de dreptul la asistenţa unui apărător, drept pe care i-l recunoaşte articolul 6 pct. 3 din Convenţie". Răspunzând argumentului ca inculpatul nu se poate plange de încălcarea acestui drept, atâta vreme cat apărătorul sau n-a cerut Curţii de apel încuviinţarea de a-l apara, Curtea Europeană a Drepturilor Omului arata ca "Orice acuzat are dreptul la asistenţa unui apărător. Pentru ca acest drept să aibă un caracter practic şi efectiv, iar nu pur teoretic, exercitarea sa nu trebuie să fie subordonata îndeplinirii unor condiţii excesiv de formaliste: revine organelor de justiţie sarcina de a asigura caracterul echitabil al unui proces şi, în consecinţa, de a veghea ca un avocat care, în mod evident, participa la proces pentru a apara pe clientul sau, în lipsa acestuia, sa i se dea posibilitatea sa o facă". Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, în lumina acestei practici a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea constata ca soluţia adoptată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a reţinut ca exista încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit.
- c)din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cazul interzicerii reprezentării inculpatului în căile de atac, este valabilă şi în privinta dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, care nu permit reprezentarea inculpatului la judecarea cauzei în prima instanţa ori la rejudecarea acesteia după desfiinţarea hotărârii în căile de atac, în cazul infracţiunilor pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de un an. Este evident ca, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi dispoziţiile legale care fac obiectul excepţiei în cauza de faţa sunt contrare prevederilor art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit.
- c)din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Asa cum s-a subliniat în jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la apărare fiind unul dintre elementele fundamentale ale unui proces echitabil, inculpatul nu poate pierde beneficiul dreptului de a fi asistat de un apărător numai prin faptul ca este absent de la dezbateri. De aceea sancţionarea sa prin privarea de dreptul la apărare în faţa instanţei nu poate fi justificată în nici un mod (cazul "Poitrimol împotriva Frantei", 1993). Faţa de aceasta interpretare şi aplicare a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului Curtea Constituţională constata ca în lumina prevederilor constituţionale ale art. 11 şi 20 este necesară o reconsiderare a jurisprudenţei sale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, în sensul că dispoziţiile legale menţionate, care interzic dreptul inculpatului de a fi reprezentat la judecarea cauzei în prima instanţa, nu constituie o garanţie, ci, dimpotriva, o restrangere nejustificată a dreptului sau la apărare. Prezenta inculpatului la judecata este, într-adevăr, necesară atât în interesul general al infaptuirii justiţiei, cat şi în interesul individual al inculpatului care îşi poate exercita în mod nemijlocit dreptul la apărare. Dacă însă inculpatul nu se poate prezenta în instanţa, interzicerea dreptului sau de a fi reprezentat de un avocat constituie o încălcare a dreptului la apărare. În consecinţa, dispoziţia "[...] numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecaţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an" din cuprinsul art. 174 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală este neconstitutionala, fiind contrară prevederilor art. 24 din Constituţie. În acelaşi timp, întrucât inculpatul este singurul dintre părţile din proces care, potrivit dispoziţiei menţionate, nu poate fi reprezentat, celelalte părţi putând fi întotdeauna reprezentate, dispoziţia criticata vine în contradictie şi cu prevederile art. 16 alin.
(1)din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi. Aceeaşi inegalitate în drepturi apare şi între inculpaţi, în funcţie de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, având în vedere ca legea admite reprezentarea inculpatului numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecaţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an, interzicând-o în celelalte cazuri. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi, CURTEA În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Oaches Anghelescu în Dosarul nr. 7.389/1999 al Judecătoriei Focsani, judeţul Vrancea, şi constata ca dispoziţia "numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecaţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an", prevăzută la art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, este neconstitutionala. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2000. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu Întrucât magistratul-asistent Laurentiu Cristescu se afla în incapacitate temporară de muncă, în locul sau semnează, în temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă, Magistrat-asistent şef, Claudia Miu ───────────────