HOTĂRÂRE nr. 538 din 20 mai 2003 privind acordarea unui ajutor umanitar Republicii Populare Chineze destinat combaterii epidemiei de pneumonie atipica (Sindromul Acut Respirator Sever) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 20 mai 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă acordarea unui ajutor umanitar de urgenta, cu titlu gratuit, destinat luptei împotriva epidemiei de pneumonie atipica (Sindromul Acut Respirator Sever) cu care se confrunta în prezent poporul chinez, constând în masti de protecţie, halate, manusi textile, substanţe dezinfectante, vata medicinala şi seringi de unica întrebuinţare cu ac, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în limita sumei de 770.925 milioane lei. Articolul 2 În temeiul art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aproba scoaterea din rezervele de stat, în mod gratuit, a cantităţilor de produse prevăzute în anexa. Articolul 3
(1)Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune, prin conturile "Finanţarea din bugetul de stat privind anii precedenti şi alte surse", respectiv "Venituri proprii din anii precedenti", după caz, în limita sumei de 365.297 milioane lei, cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza procesului-verbal de predare-primire. ...
(2)Finanţarea reintregirii stocurilor rezerve de stat cu cantităţile acordate conform prevederilor art. 2 se asigura din bugetul de stat în anul 2004. ...
(3)Bunurile acordate de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei se scad din evidenta pe baza procesului-verbal de predare-primire. ... Articolul 4 Cheltuielile de ambalare şi transport pe teritoriul României ale bunurilor, precum şi alte cheltuieli interne ocazionate de îndeplinirea acestei acţiuni se suporta de către Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat din venituri proprii, conform prevederilor art. 3 alin.
(1)lit. e) din normele de aplicare aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.411/2002, iar pentru Ministerul Sănătăţii şi Familiei, din bugetul aprobat, în condiţiile legii. Articolul 5 Ministerul Afacerilor Externe va întreprinde pe cale diplomatică demersurile necesare în vederea predării ajutorului umanitar la destinaţie. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ---------------- Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Petru Şerban Mihailescu Ministrul afacerilor externe, Mircea Geoana Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Ministrul sănătăţii şi familiei, Daniela Bartos Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, Adrian Gurau Bucureşti, 17 mai 2003. Nr. 538. Anexă LISTA produselor care se acordă ca ajutor umanitar Republicii Populare Chineze --------------