DECIZIE nr. 67 din 25 iunie 2014 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 209A din 20 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 6.459/2/2012 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 23 iulie 2014 În conformitate cu prevederile art. 131^2 alin.
(9)şi art. 138 alin.
(1)lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Referatul Direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. RGII/5.370 din 25 iunie 2014, în baza prevederilor art. 6 alin.
(1)şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare, a Deciziei prim-ministrului nr. 427/2012 privind numirea directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, precum şi a Deciziei prim-ministrului nr. 73/2014 privind exercitarea atribuţiilor directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, directorul general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie. Articolul UNIC Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 209A din 20 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 6.459/2/2012. Director general adjunct, Irina Lucan-Arjoca Bucureşti, 25 iunie 2014. Nr. 67. DECIZIE 209 20/11/2013