ORDIN nr. 435 din 3 aprilie 2013 privind împuternicirea persoanelor din cadrul aparatului de inspecţie economico-financiară de a constata contravenţiile şi a aplica sancţiunile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 10 aprilie 2013 Având în vedere prevederile art. 59 alin.
(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin: Articolul 1 Se împuternicesc persoanele din cadrul aparatului de inspecţie economico-financiară, aşa cum este definit de art. 3 alin.
(1)din Normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 101/2012, să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile conform prevederilor art. 59 alin.
(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Articolul 2 Direcţia generală de inspecţie economico-financiară şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor lua măsuri pentru aplicarea şi ducerea la îndeplinire a prevederilor prezertului ordin. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Bucureşti, 3 aprilie 2013. Nr. 435. ________