← România

ORDIN Nr. 87 din 13 octombrie 1995

ORDIN Nr. 87 din 13 octombrie 1995 pentru modificarea Normelor metodologice privind acordarea licenţelor şi brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul ministrului turismului nr. 207/1994 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 271 din 22 noiembrie 1995 Ministrul turismului, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 455/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 634/1994 privind acordarea licenţelor şi brevetelor de turism, vazind propunerea de modificare a Normelor privind acordarea licenţelor şi brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul ministrului turismului nr. 207/1994, prezentată de Direcţia generală a clasificarii, brevetarii, licentierii şi control servicii turistice, emite următorul ordin: Articolul 1 Normele metodologice privind acordarea licenţelor şi brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul ministrului turismului nr. 207/1994, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 12 ianuarie 1995, se modifica după cum urmează: 1. Punctul 3.1. va avea următorul cuprins: "3.1. Conducerea operativă a agentiilor de turism, a complexelor hoteliere, a hotelurilor, motelurilor, campingurilor, satelor de vacanta şi a cabanelor se va asigura numai de către persoane care poseda brevet de turism. Modelul brevetului de turism este prezentat în anexa nr. 6." 2. Punctul 3.2. va avea următorul cuprins: "3.2. În funcţie de nivelul, complexitatea pregătirii profesionale şi de îndeplinirea de către solicitanţi a criteriilor stabilite în anexa nr. 5 la prezentele norme metodologice, se eliberează brevete de turism pentru următoarele funcţii: - manager în activitatea de turism; - director de agenţie de turism categoria A; - director de agenţie de turism categoria B; - director de hotel; - cabanier. Persoanele care deţin brevete de: - manager în activitatea de turism, pot ocupa oricare dintre funcţiile sus-menţionate; - director de agenţie de turism categoria A, pot exercita şi funcţia de director de agenţie de turism categoria B; - director de hotel, pot exercita şi funcţia de cabanier. Directorii de hotel pot asigura conducerea operativă a activităţii de cazare, alimentaţie, tratament, agrement etc. din incinta unui hotel, motel, camping, sat de vacanta sau cabana." 3. Punctul 3.5. va avea următorul cuprins: "3.5. Brevetele de turism sunt valabile după cum urmează: - pe perioada nelimitată, pentru persoanele care au absolvit un curs de formare managerială în industria hoteliera sau turistica specific funcţiei; - pe o perioadă de 3 ani, pentru persoanele care nu au absolvit un curs de formare managerială în industria hoteliera sau turistica specific funcţiei; după absolvirea acestui curs, până la termenul specificat pe brevet, persoanele în cauza sunt obligate să prezinte la Ministerul Turismului copia de pe diploma de absolvire legalizată şi originalul brevetului de turism eliberat, în vederea prelungirii valabilităţii acestuia pe durata nelimitată. Brevetele de turism eliberate până la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice vor urma procedura de valabilitate menţionată mai sus, facindu-se abstractie de termenul indicat pe acestea." 4. Anexa nr. 5 se înlocuieşte şi va avea conţinutul prevăzut în anexa la prezentul ordin. 5. Titlul capitolului III va avea următoarea redactare: "Acordarea şi retragerea brevetelor de turism" 6. După punctul 3.7. se adauga punctul 3.8., care va avea următorul cuprins: "3.8. Brevetul de turism se retrage de către personalul de specialitate al Ministerului Turismului, împuternicit în acest sens, şi se anulează prin ordin al ministrului turismului, în următoarele situaţii:

  1. a)deţinătorul brevetului de turism este înscris în evidenta cazierului judiciar privind condamnarea definitivă pentru următoarele infracţiuni: furtul, tilharia, abuzul de încredere, înşelăciunea, gestiunea frauduloasă, furtul în paguba avutului public, distrugerea cu intenţie, delapidarea, falsul şi uzul de fals, abuzul în serviciu, falsificarea de alimente sau alte produse, tăinuirea şi favorizarea privind infracţiuni contra patrimoniului, mărturie mincinoasă, dare şi luare de mită; ...
  2. b)nerespectarea de către agenţia de turism condusă de deţinătorul de brevet de turism în cauza, prin programele turistice organizate, a următoarelor criterii care influenţează protecţia turistilor: ... - asigurarea întregului pachet de servicii, la calitatea stabilită, vîndut turistilor; - asigurarea ghizilor calificaţi corespunzător acţiunii desfăşurate; - utilizarea de mijloace de transport de la agenţi economici care deţin licenta de transport; - asigurarea serviciilor de cazare şi de masa pe teritoriul României în unităţile clasificate;
  3. c)neprezentarea actului doveditor de urmare a cursului de formare managerială în industria hoteliera sau turistica, specific funcţiei, în termenul stabilit." ... 7. Anexa nr. 2 la normele metodologice, prin care sunt stabilite criteriile minime pentru eliberarea licenţei de turism, se completează cu următorul criteriu: "Existenta la strada a unei firme cu denumirea agenţiei de turism şi a societăţii comerciale de care aparţine". Articolul 2 Prezentele modificări ale Normelor metodologice privind acordarea licenţelor şi brevetelor de turism intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al României. Articolul 3 Direcţia generală a clasificarii, brevetarii, licentierii şi control servicii turistice va lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. Ministrul turismului, Dan Matei Agathon Anexă (înlocuieşte anexa nr. 5 din Ordinul nr. 207/1994) CRITERII MINIME eliberarea brevetului de turism 1) Atestatul trebuie să fie eliberat de o catedră de limbi străine de la institute de învăţământ superior acreditate de Ministerul Învăţământului şi de Institutul Naţional de Formare şi Management pentru Turism. Se exceptează: - absolvenţii unor forme de învăţământ cu predare într-o limbă de circulaţie internaţională; - absolvenţii facultăţilor de specializare într-o limbă străină de circulaţie internaţională şi cei ai facultăţilor de relaţii internaţionale şi turism; - absolvenţii unor cursuri postuniversitare de limbi străine. Cetăţenii străini trebuie să depună atestat de limbă română, eliberat de o catedră de specialitate. 2) Inclusiv al instituţiilor de învăţământ din ţări care acordă reciprocitate cetăţenilor români. 3) La Institutul Naţional de Formare şi Management pentru Turism, la alte instituţii de învăţământ acreditate de Ministerul Învăţământului şi cu programe elaborate de Ministerul Turismului sau la alte unităţi de învăţământ din domeniul hotelier sau al turismului din ţări care acordă reciprocitate cetăţenilor români. Cursul de formare managerială trebuie efectuat în maximum 3 ani de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României. 4) Se va face dovada specificului activităţii de turism pe care o girează prin unul dintre următoarele documente: - licenţă de turism pentru director de agenţie categoriile A şi B; - act de proprietate, contract de locaţie sau carte de muncă. ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.