← România

HOTĂRÂRE nr. 726 din 9 septembrie 1999

HOTĂRÂRE nr. 726 din 9 septembrie 1999 privind acordarea unor ajutoare umanitare populaţiei din judeţele Mehedinti şi Gorj, afectată de inundatiile din luna iulie 1999 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 447 din 15 septembrie 1999 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se acorda ajutoare umanitare populaţiei din judeţele Mehedinti şi Gorj, afectată de inundatiile din luna iulie 1999, în limita sumei de 2.800 milioane lei, constând în motorina, ulei pentru motor, alimente, paturi, lenjerie de pat, încălţăminte, medicamente şi produse parafarmaceutice, conform anexei*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ----------------- Notă ... *) Anexa va fi comunicată instituţiilor interesate. Articolul 2 În temeiul art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, se aproba scoaterea, cu caracter definitiv şi cu titlu gratuit, din rezervele de stat a cantităţilor de produse prevăzute în anexa. Articolul 3 Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune, prin contul de finanţare, cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit art. 2, pe baza avizului de însoţire a mărfii şi a procesului-verbal de predare-preluare semnat de către reprezentanţii desemnaţi de prefecturi, la ridicarea acestora din unităţile teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat. Finanţarea acumularii pentru reîntregirea acestor stocuri, în limita nivelurilor aprobate prin nomenclator, se asigura în anul 1999 de către Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat din disponibilul creat în condiţiile art. 8 din Legea nr. 82/1992, republicată. Articolul 4 Transportul produselor de la unităţile teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat până în zona sinistrata se va efectua prin grija Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat. Cheltuielile de transport, de ambalare, precum şi alte cheltuieli efectuate pentru îndeplinirea prevederilor prezentei hotărâri se suporta de către Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat din disponibilul creat în condiţiile art. 8 din Legea nr. 82/1992, republicată. Distribuirea produselor către populaţia sinistrata se va face de către prefecturi prin persoane anume împuternicite. Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei produselor acordate ca ajutor din rezervele de stat este interzisă şi atrage răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală, după caz. Articolul 5 Modul de distribuire a produselor scoase din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri va fi justificat de către prefecturile judeţelor Mehedinti şi Gorj, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în prima intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei sinistrate, ca urmare a unor situaţii excepţionale. Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediul prefecturilor, în vederea punerii la dispoziţie organelor de control abilitate. PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: ----------------- Secretar de stat, şeful Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, Vlad Rosca p. Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, Ion Florin Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes --------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.