← România

ORDIN nr. 556 din 28 iulie 2008

ORDIN nr. 556 din 28 iulie 2008 privind declararea stării de alertă în unele localităţi din judeţul Bacău Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 30 iulie 2008 Având în vedere solicitarea formulată de prefectul judeţului Bacău, domnul Claudiu Octavian Şerban, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu privire la declararea instituirii stării de alertă în unele localităţi din judeţul Bacău, conform Adresei nr. 21.270 din 28 iulie 2008, în conformitate cu prevederile art. 22 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin.

(4)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, ministrul internelor şi reformei administrative emite prezentul ordin. Articolul UNIC Se aprobă declararea stării de alertă în comunele Săuceşti, Letea Veche şi Tamaşi din judeţul Bacău. p. Ministrul internelor şi reformei administrative, Paul-Victor Dobre, secretar de stat Bucureşti, 28 iulie 2008. Nr. 556. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.