HOTĂRÎREA GUVERNULUI ROMÂNIEI nr. 219 din 17 mai 1993 privind abrogarea hotărîrilor Guvernului nr. 1157 din 30 octombrie 1990, nr. 256 din 5 aprilie 1991 şi nr. 329 din 15 iunie 1992 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 31 mai 1993 Guvernul României hotărăşte : Articolul 1 Pe data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei hotărâri se abroga hotărârile Guvernului nr. 1157 din 30 octombrie 1990, nr. 256 din 5 aprilie 1991 şi nr. 329 din 15 iunie 1992. Articolul 2 Sumele reprezentind diferenţele favorabile din reevaluarea stocurilor materiale, a activelor şi pasivelor în valută datorate şi nevărsate fondurilor extrabugetare potrivit hotărîrilor Guvernului prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre vor fi folosite de către agenţii economici pentru suplimentarea fondului de rezerva al acestora. Articolul 3 Din disponibilul fondului extrabugetar, constituit în baza Hotărârii Guvernului nr. 329/1992, se acoperă, în contul exerciţiului expirat, soldul nefavorabil al diferenţelor de curs înregistrat la operaţiunile din conturile de clearing, barter şi cooperare economică, precum şi la importul de materii prime de baza, energie, combustibili, cereale, produse alimentare, seminţe, substanţe de combatere, furaje, medicamente de uz veterinar, realizate până la 11 noiembrie 1991 şi plătite la extern după această dată. Sumele rămase după încheierea operaţiunilor de plată, potrivit alineatului precedent, se vărsa la bugetul de stat.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.