ORDIN nr. 716 din 29 iunie 2005 privind constituirea comisiilor la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale pentru identificarea gospodăriilor distruse ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile din perioada aprilie-mai 2005, precum şi modalitatea de repartizare şi distribuire a ajutoarelor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 16 iulie 2005 Având în vedere prevederile art. 2 alin.
(1)şi
(2)din Hotărârea Guvernului nr. 512/2005 privind acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, locuitorilor din judeţele Caraş-Severin şi Timiş ale căror gospodării au fost distruse ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile din perioada aprilie-mai 2005, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 9 alin.
(4)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 9 alin.
(6)din Hotărârea Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările ulterioare, ministrul administraţiei şi internelor şi ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emit următorul ordin: Articolul 1
(1)Se constituie, în termen de 3 zile calendaristice de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, comisiile locale pentru identificarea gospodăriilor distruse ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile din perioada aprilie-mai 2005, în următoarea componenţă: ... Preşedinte - primarul/viceprimarul unităţii administrativ-teritoriale; Membri: - secretarul unităţii administrativ-teritoriale; - un reprezentant al comitetului local pentru situaţii de urgenţă; - un specialist de la centrul agricol; - un reprezentant al Poliţiei.
(2)Componenţa nominală a comisiilor locale stabilite conform alin.
(1)se aprobă prin ordin al prefectului. ... Articolul 2
(1)În termen de 15 zile calendaristice de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, comisiile constituite conform art. 1 vor proceda la identificarea gospodăriilor distruse ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile din perioada aprilie-mai 2005, precum şi a numărului membrilor din gospodărie. ...
(2)Comisia va întocmi un tabel centralizator, conform anexei nr. 1, în trei exemplare, din care două exemplare vor fi transmise instituţiei prefectului pentru avizare, urmând ca un exemplar avizat să fie returnat primăriilor. ... Articolul 3 Beneficiarii ajutorului umanitar cu titlu gratuit, în sensul prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 512/2005, sunt persoane fizice cu domiciliul stabil în unităţile administrativ-teritoriale, ale căror locuinţe, anexe gospodăreşti sau terenuri cultivate din jurul gospodăriei au fost afectate total sau parţial de fenomenele meteorologice nefavorabile din perioada aprilie-mai
- Articolul 4 Instituţiile prefectului din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, în baza tabelelor centralizatoare primite de la primării, vor determina şi vor comunică Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat cantităţile de produse care vor fi acordate locuitorilor ale căror gospodării au fost distruse, indicând şi locurile de depozitare a acestora până la distribuirea efectivă. Articolul 5 Distribuirea efectivă a cantităţilor de produse locuitorilor ale căror gospodării au fost distruse se face de către comisiile locale constituite conform prevederilor art. 1, pe bază de proces-verbal de predare-primire, potrivit anexei nr.
- Articolul 6 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 7 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur Anexa 1 Avizat, Instituţia Prefectului Judeţul ............ Prefect, TABEL CENTRALIZATOR al gospodăriilor distruse de fenomenele meteorologice nefavorabile din perioada aprilie-mai 2005 Judeţul ............................. Unitatea administrativ-teritorială ................ ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Reprezentantul gospodăriei Numărul membrilor crt. Adresa gospodăriei ──────────────────────────────── din gospodărie Numele şi Seria şi numărul prenumele B.I./C.I. ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Primarul/Viceprimarul Membrii comisiei: .....................
- .................
- .................
- .................
- ................. Anexa 2 PROCES-VERBAL de predare-primire a ajutorului umanitar acordat cu titlu gratuit în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 512/2005 Adresa gospodăriei ............................................. Reprezentantul gospodăriei: - numele şi prenumele .......................................... - seria şi numărul B.I./C.I. ................................... Am primit un ajutor umanitar, cu titlu gratuit, constând în următoarele produse: - 400 kg grâu pentru panificaţie; - 35 litri ulei comestibil din floarea-soarelui; - 25 kg paste făinoase; - 15 kg orez; - 100 kg mălai; - 25 kg zahăr tos; - un porc în viu, în greutate de 90-110 kg. Am predat: Am primit:
- .............. Beneficiar,
- .............. .............
- ..............
- ..............
- .............. Data ................ -----------