ORDIN nr. 71 din 14 ianuarie 1998 privind lansarea unei emisiuni de titluri de stat, seria 1998/V.1 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 23 ianuarie 1998 Ministrul finanţelor, în baza Hotărârii Guvernului nr. 447/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, în baza prevederilor art. 28 din Legea bugetului de stat pe anul 1997 nr. 72/1997, ale art. 7 din Legea nr. 91/1993 privind datoria publică, ale Convenţiei nr. 20.169/1994, încheiată între Ministerul Finanţelor şi Banca Naţionala a României, şi ale Regulamentului privind operaţiuni cu titluri de stat derulate de către Banca Naţionala a României în calitatea sa de agent al statului, emite următorul ordin: Articolul 1 Ministerul Finanţelor anunta lansarea unei emisiuni de titluri de stat, numite certificate de trezorerie cu dobânda, seria 1998/V.1, în valoare nominală de 513.000.000.000 lei. Valorile împrumutate pot fi majorate sau micsorate, până la anularea emisiunii, în funcţie de necesităţile de finanţare a contului general al trezoreriei statului, comunicate de Ministerul Finanţelor în preziua licitaţiilor. Articolul 2 Certificatele de trezorerie cu dobânda se vor pune în vânzare, la valoarea nominală, la data de 5 februarie
- Articolul 3 Certificatele de trezorerie cu dobânda sunt scadente la data de 7 mai
- Articolul 4 Metoda de vânzare este licitaţia, care va avea loc cu doua zile înainte de data emisiunii, iar adjudecarea se va face după metoda cu preţ uniform. Ministerul Finanţelor îşi rezerva dreptul de a respinge, parţial sau în totalitate, ofertele pe care nu le considera a fi la un nivel acceptabil de dobânda. Articolul 5 Societăţile bancare pot depune oferte competitive atât în cont propriu, cat şi în contul clienţilor lor, persoane juridice. Fiecare societate bancară poate să depună maximum cinci oferte competitive. Fiecare oferta competitivă va fi de minimum 100.000.000 lei cu multipli de 10.000.000 lei. Nu sunt acceptate ofertele necompetitive. Articolul 6 Ofertele de cumpărare se depun la Banca Naţionala a României cel mai târziu cu doua zile înainte de data fiecărei emisiuni, până la ora 12,
- Articolul 7 Rezultatul licitaţiei va fi stabilit în aceeaşi zi, la sediul Băncii Naţionale a României, de către comisia de licitaţie constituită în acest scop, şi va fi dat publicităţii în ziua următoare celei în care a avut loc licitaţia. Articolul 8 Rata dobânzii certificatelor de trezorerie va fi exprimată cu doua zecimale. Dobânda se va plati la scadenta şi se va determina conform formulei: K x I x nr. zile de deţinere D = ----------------------------- 360 în care: D = valoarea dobânzii; K = valoarea nominală totală; I = rata dobânzii de licitaţie adjudecată. Articolul 9 Plata certificatelor de trezorerie se va efectua la data emisiunii, prin debitarea contului cumpărătorului, deschis la Banca Naţionala a României, cu suma reprezentând valoarea nominală a certificatelor de trezorerie cumpărate. Articolul 10 Răscumpărarea certificatelor de trezorerie se va efectua la data scadentei, prin creditarea contului deţinătorului cu suma reprezentând valoarea nominală a certificatelor de trezorerie cu dobânda. Articolul 11 Prezenta emisiune nu beneficiază de facilităţi fiscale. Articolul 12 Direcţia generală a datoriei publice va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Ministrul finanţelor, Daniel Daianu -----------