← România

LEGE nr. 196 din 21 octombrie 2008

LEGE nr. 196 din 21 octombrie 2008 privind înfiinţarea Universităţii Creştine Partium din municipiul Oradea, judeţul Bihor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 27 octombrie 2008 Parlamentul Român

iei adoptă prezenta lege. Articolul 1 Se înfiinţează Universitatea Creştină Partium din municipiul Oradea, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, cu sediul în municipiul Oradea, Str. Primăriei nr. 36, judeţul Bihor, codul 410209. Articolul 2 Universitatea Creştină Partium din municipiul Oradea se înfiinţează cu următoarea facultate şi specializări acreditate: Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, cu specializările Asistenţă socială, Limba şi literatura germană şi Teologie reformată didactică, toate cu predarea în limba maghiară. Articolul 3 În structura Universităţii Creştine Partium din municipiul Oradea intră şi facultăţile şi specializările, altele decât cele prevăzute la art. 2, acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile prevăzute de lege. Articolul 4 Personalul didactic şi nedidactic din instituţia care a fost autorizată să funcţioneze provizoriu se preia, în condiţiile legii, la instituţia nou-înfiinţată, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul 5

(1)Universitatea Creştină Partium din municipiul Oradea dispune de patrimoniu propriu, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. Patrimoniul universităţii constă în patrimoniul iniţial al fondatorilor, la care se adaugă patrimoniul dobândit ulterior. Acesta este compus din bunuri mobile şi imobile şi din creanţe. ...
(2)Patrimoniul prevăzut în anexă este proprietatea privată a Universităţii Creştine Partium din municipiul Oradea, de care dispune în mod liber. În cazul înstrăinării unor bunuri din patrimoniul universităţii, contravaloarea lor revine universităţii. ...
(3)În caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul Universităţii Creştine Partium din municipiul Oradea, înfiinţată prin lege, revine fondatorilor. ... Articolul 6 Cheltuielile privind funcţionarea universităţii se asigură din veniturile proprii dobândite în condiţiile legii, precum şi din alte surse legale. Articolul 7 Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învăţământului superior, Universitatea Creştină Partium din municipiul Oradea este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, EUGEN NICOLICEA PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 21 octombrie
  1. Nr.
  2. Anexa PATRIMONIUL Universităţii Creştine Partium din municipiul Oradea, judeţul Bihor NOTĂ: Prezenta anexă are la bază protocolul de predare-preluare a patrimoniului dintre Fundaţia Pro Universitatea Partium din municipiul Oradea şi Universitatea Creştină Partium din municipiul Oradea, judeţul Bihor. ____________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.