← România

HOTĂRÂRE nr. 1.201 din 7 octombrie 2009

HOTĂRÂRE nr. 1.201 din 7 octombrie 2009 pentru aprobarea Protocolului dintre Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative din România şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 29 octombrie 2008, pentru modificarea Acordului de cooperare dintre Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor din România şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 3 iulie 2006 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 676 din 8 octombrie 2009 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă Protocolul dintre Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative din România şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 29 octombrie 2008, pentru modificarea Acordului de cooperare dintre Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor din România şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 3 iulie 2006, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.273/

  1. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, interimar, Vasile Blaga Ministrul afacerilor externe, interimar, Cătălin Marian Predoiu Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea Bucureşti, 7 octombrie
  2. Nr. 1.
  3. PROTOCOL între Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative din România şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii pentru modificarea Acordului de cooperare dintre Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor din România şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 3 iulie 2006 Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative din România, denumite în continuare Arhive, şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, denumit în continuare Muzeul, având în vedere prevederile art. III alin. 5 din Acordul de cooperare dintre Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor din România şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 3 iulie 2006, denumit în continuare Acord, luând în considerare dezvoltarea substanţială a cooperării americano-române în procesul mai amplu al studiului holocaustului şi istoriei comunităţii evreieşti, fiind interesate de continuarea pe baze juridice a cooperării şi proiectelor bilaterale derulate în domeniul de referinţă, au convenit următoarele: Articolul I Articolul I din Acord se modifică după cum urmează: "
  4. Arhivele vor asigura accesul cercetătorilor şi reprezentanţilor Muzeului la inventarele existente în sala de studiu, în vederea depistării documentelor de arhivă cu valoare istorică din perioada 1920-1975, referitoare la holocaust şi la istoria comunităţii evreieşti, în conformitate cu legislaţia română în vigoare.
  5. Arhivele vor realiza anual copierea unui număr de până la 300.000 de cadre pe microfilm negativ, pe baza documentelor de arhivă, identificate de cercetătorii şi reprezentanţii Muzeului ca fiind relevante pentru studiul holocaustului şi al istoriei comunităţii evreieşti.
  6. Arhivele vor asigura accesul neîngrădit la inventarele arhivistice date în circuitul public şi la documentele depistate pe baza acestora referitoare la holocaust şi la istoria comunităţii evreieşti, în acord cu reglementările legale române în domeniu." Articolul II Articolul II din Acord se modifică după cum urmează:
  7. Alineatul 4 va avea următorul cuprins: "
  8. Muzeul va acţiona în aşa fel încât copiile deţinute de Arhive să fie folosite numai în scopuri ştiinţifice privind holocaustul şi istoria comunităţii evreieşti în Europa şi implicaţiile sale în diferite state europene."
  9. Alineatul 6 va avea următorul cuprins: "
  10. Muzeul va livra Arhivelor pelicula necesară copierii documentelor identificate de cercetătorii şi reprezentanţii Muzeului ca fiind relevante pentru studiul holocaustului şi al istoriei comunităţii evreieşti şi va plăti Arhivelor, pe toată durata de valabilitate a prezentului acord, suma de 700 USD/lună, reprezentând contravaloarea salariilor a 2 tehnicieni foto." Articolul III Protocolul dintre Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative din România şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii pentru modificarea Acordului de cooperare dintre Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor din România şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 3 iulie 2006, intră în vigoare potrivit procedurii prevăzute la art. III alin. 3 din Acord . Semnat la Bucureşti la 29 octombrie 2008, în două exemplare originale, în limbile română şi engleză, toate textele fiind egal autentice. Pentru Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative din România, Marin Pătuleanu, secretar de stat Pentru Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, Radu Ioanid, director Programe arhivistice internaţionale ---------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.