ORDIN nr. 105 din 14 noiembrie 2017 privind modificarea și completarea Procedurii de avizare a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 115/2013 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 933 din 27 noiembrie 2017 Având în vedere prevederile art. 72 alin.
(2)din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 6 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor și a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin.
(1)lit. c) și ale art. 9 alin.
(1)lit. x) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: Articolul I Procedura de avizare a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 115/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 10 ianuarie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, după alineatul
(2)se introduce un nou alineat, alineatul
(3), cu următorul cuprins:
(3)Prezenta procedură nu se aplică producătorilor de energie electrică și termică în cogenerare aflați în dificultate în sensul definiției din Comunicarea Comisiei Europene (2014/C249/2001) referitoare la Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate. ... 2. La articolul 7 alineatul
(3), litera
- a)se modifică și va avea următorul cuprins:
- a)să transmită la ANRE, până la data de 30 septembrie a anului „n“, o declarație scrisă privind punerea în funcțiune în anul „n+1“ a uneia sau mai multor unități de cogenerare noi sau retehnologizate, însoțită obligatoriu de o documentație similară cu documentația pentru acreditare prevăzută la lit. B din anexa nr. 2, cu excepția producătorilor beneficiari ai schemei de sprijin care înlocuiesc, pe același amplasament, capacități de cogenerare existente care au beneficiat de bonus pentru energia electrică, cu capacități de cogenerare de înaltă eficiență, în limita capacității electrice instalate înscrise la data de 31 decembrie 2016 în lista prevăzută la art. 13 lit. a), pentru fiecare producător beneficiar al schemei de sprijin; ... ... 3. La articolul 12, alineatul
(4)se modifică și va avea următorul cuprins:
(4)Pentru a obține acreditarea în vederea accesării schemei de sprijin trebuie îndeplinite următoarele condiții:
- a)solicitanții să nu fie producători de energie electrică și termică în cogenerare aflați în dificultate în sensul definiției din Comunicarea Comisiei Europene (2014/C249/2001) referitoare la Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate; ...
- b)proiectele noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare să utilizeze echipamente principale noi, care nu au mai produs energie electrică și/sau termică în România sau într-o altă țară și care se află în perioada de valabilitate a certificatului de garanție, cu excepția situației prevăzute la art. 14 alin.
(2). ... ...
- La anexa nr. 2 litera A, după punctul 16 se introduce un nou punct, punctul 17, cu următorul cuprins:
- Declarația solicitantului din care să rezulte că nu este producător aflat în dificultate în sensul definiției din Comunicarea Comisiei Europene (2014/C249/2001) referitoare la Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate. ... ...
- La anexa nr. 2 litera B, după punctul 5 se introduce un nou punct, punctul 6, cu următorul cuprins:
- Declarația solicitantului din care să rezulte că nu este producător aflat în dificultate în sensul definiției din Comunicarea Comisiei Europene (2014/C249/2001) referitoare la Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate. ... ... Articolul II
(1)Operatorii economici care derulează proiecte investiționale pentru unități noi sau retehnologizate în centrale de cogenerare, operatorii economici care dețin sau exploatează comercial unități de cogenerare, furnizorii clienților casnici și Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
(2)Entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin. Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Dumitru Chiriță București, 14 noiembrie 2017. Nr. 105. -----