HOTĂRÂRE nr. 582 din 23 iunie 2005 privind numirea delegaţiei părţii române în Comisia mixtă pentru întreţinerea şi reconstituirea frontierei în sectorul de uscat al frontierei de stat româno-bulgare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 29 iunie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 16 alin.
(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 8 din Convenţia dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Populare Bulgaria privind protecţia, întreţinerea şi reconstituirea liniei de frontieră şi a semnelor de frontieră, în sectorul de uscat al frontierei de stat româno-bulgare, semnată la Bucureşti la 27 mai 1978, ratificată prin Decretul nr. 432/1978 pentru ratificarea unor tratate internaţionale, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se numeşte în calitatea de preşedinte al delegaţiei părţii române în Comisia mixtă pentru întreţinerea şi reconstituirea frontierei în sectorul de uscat al frontierei de stat româno-bulgare domnul chestor de poliţie Moţoc Vasile, adjunct al inspectorului general al Poliţiei de Frontieră. Articolul 2 Se numesc în calitatea de membru al delegaţiei părţii române în Comisia mixtă pentru întreţinerea şi reconstituirea frontierei în sectorul de uscat al frontierei de stat româno-bulgare domnul inspector principal de poliţie inginer Rîcu Gheorghe din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi doamna Ioana Pascu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Articolul 3 Ministerul Administraţiei şi Internelor asigură punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri. Articolul 4 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.024/2001 privind numirea delegaţiei părţii române în Comisia mixtă pentru întreţinerea şi reconstituirea frontierei în sectorul de uscat al frontierei de stat româno-bulgare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 22 octombrie 2001. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu Bucureşti, 23 iunie 2005. Nr. 582. -----------