ACORD din 1 august 2003 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul protecţiei resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în Raul Prut şi în lacul de acumulare Stanca-Costesti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 29 octombrie 2003 Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, denumite în continuare părţi, luând în considerare importanţa problemelor protecţiei mediului şi utilizării rationale a resurselor piscicole şi necesităţii obţinerii unor rezultate concrete în acest domeniu, acordând o atenţie deosebită problemelor utilizării rationale a resurselor naturale, în mod deosebit a resurselor piscicole şi reglementării pescuitului în raul Prut şi dorind să contribuie prin aceasta colaborare la obţinerea unor rezultate practice în acest domeniu, recunoscând responsabilitatea asigurării unei securitati ecologice pentru cetăţenii statelor lor, precum şi necesitatea respectării dreptului omului la un mediu sanatos şi, totodată, a dezvoltării cooperării de lungă durata în acest domeniu şi soluţionarea problemelor ce reprezintă un interes reciproc, analizând experienta internationala acumulată în domeniul protecţiei mediului şi utilizării rationale a resurselor naturale, respectând legislaţia fiecăreia dintre cele doua state şi normele stabilite de dreptul internaţional, având în vedere prevederile convenţiilor şi acordurilor internaţionale în domeniul protecţiei mediului şi resurselor naturale, la care România şi Republica Moldova sunt părţi, au convenit următoarele: Articolul 1 Părţile vor dezvolta şi vor întări cooperarea reciproc avantajoasă şi echitabila în domeniul protecţiei resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în raul Prut şi în lacul de acumulare Stanca-Costesti, bazându-se pe scopurile şi principiile dezvoltării durabile. Articolul 2 Principalele domenii de cooperare ale părţilor vor fi:
- gestionarea şi exploatarea durabila a resurselor piscicole în raul Prut şi în lacul de acumulare Stanca-Costesti;
- dezvoltarea acvaculturii;
- cooperarea în domeniul cercetării ştiinţifice privind resursele piscicole. Articolul 3 Părţile vor întreprinde, în comun, următoarele acţiuni:
- efectuarea pescuitului în scop ştiinţific, în vederea evaluării stării resurselor piscicole;
- stabilirea anuală a capturilor totale admisibile la pescuit, pentru fiecare parte;
- stabilirea perioadei de prohibitie a pescuitului, cu excepţia pescuitului în scop ştiinţific, pentru protejarea reproducerii naturale a resurselor piscicole;
- aplicarea unor măsuri ameliorativ-piscicole: - pescuitul speciilor de peşti care ar putea produce dezechilibre în cadrul populatiilor piscicole locale; - popularea lacului de acumulare Stanca-Costesti cu specii de peşti, în structura şi cantităţi care vor fi stabilite de părţi; - menţinerea constanta, pe cat posibil, a nivelului apei în lacul de acumulare Stanca-Costesti sau în aval de acesta, în funcţie de situaţia hidrologica şi de posibilităţile tehnice de regularizare a debitelor, pentru asigurarea condiţiilor de reproducere naturala a peştelui; - asigurarea controlului permanent asupra desfăşurării reproducerii naturale a peştelui. Părţile, de comun acord, pot întreprinde şi alte măsuri ameliorativ-piscicole. Articolul 4 Cooperarea părţilor se va realiza în următoarele forme:
- schimb reciproc de informaţii privind acte legislative, reglementări şi norme tehnice în domeniul resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului;
- elaborarea şi aplicarea de programe comune de colaborare pentru protecţia şi exploatarea resurselor piscicole din raul Prut şi în lacul de acumulare Stanca-Costesti;
- schimb reciproc de informaţii privind combaterea braconajului, privind utilizarea uneltelor, dispozitivelor şi metodelor interzise şi pentru prevenirea situaţiilor care pot conduce la mortalitatea resurselor piscicole;
- Organizarea, în comun, de seminarii şi alte manifestări ştiinţifice privind managementul şi protecţia resurselor piscicole. Articolul 5 Pescuitul în raul Prut şi în lacul de acumulare Stanca-Costesti se face în conformitate cu prevederile Regulamentului de exercitare a pescuitului în raul Prut şi în lacul de acumulare Stanca-Costesti, anexa la prezentul acord. Articolul 6 Pentru protecţia şi refacerea resurselor piscicole, părţile, de comun acord, pe baza studiilor şi cercetărilor fundamentate ştiinţific, pot stabili perioade de interzicere a pescuitului în scop comercial în raul Prut şi în lacul de acumulare Stanca-Costesti. În sensul prezentului acord, prin pescuit în scop comercial se înţelege capturarea peştelui şi a altor vietuitoare acvatice de către persoane autorizate, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, în fiecare dintre statele părţilor, prin metode şi cu unelte de pescuit precizate în Regulamentul de exercitare a pescuitului în raul Prut şi în lacul de acumulare Stanca-Costesti şi având drept scop comercializarea. Perioadele de interzicere a pescuitului comercial vor fi stabilite prin protocoale încheiate între autorităţile publice de specialitate ale părţilor. Articolul 7
- Pentru a se asigura o aplicare eficienta a prevederilor acestui acord, părţile vor constitui un grup mixt de lucru.
- Grupul mixt de lucru va examina problemele care fac obiectul prezentului acord şi va propune măsuri pentru protecţia resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în raul Prut şi în lacul de acumulare Stanca-Costesti.
- Grupul mixt de lucru se va intalni cel puţin o dată pe an şi ori de câte ori părţile, de comun acord, vor considera necesar. Intalnirile Grupului mixt de lucru privind problemele de interes reciproc se vor desfăşura, alternativ, pe teritoriul statului fiecăreia dintre părţi, dacă nu va fi stabilit un alt mod.
- Grupul mixt de lucru îşi stabileşte singur modul de lucru. În caz de necesitate, Grupul mixt de lucru are dreptul de a constitui grupe de experţi şi de a organiza intalniri ale acestora pentru examinarea diferitelor probleme.
- În cadrul lucrărilor Grupului mixt de lucru, hotărârile se adoptă prin acordul părţilor şi sunt menţionate în procesele-verbale care se vor încheia cu aceasta ocazie. Articolul 8 Părţile îşi vor stabili autorităţile responsabile pentru aplicarea prevederilor prezentului acord şi se vor informa reciproc, în termen de doua luni de la intrarea în vigoare a acestuia. Articolul 9 Fiecare parte va suporta cheltuielile legate de participarea reprezentanţilor săi la intalnirile Grupului mixt de lucru şi la reuniunile grupurilor de experţi organizate de acesta, dacă părţile nu convin altfel. Articolul 10 Orice diferende care ar putea aparea între părţi în legătură cu aplicarea şi interpretarea prevederilor prezentului acord vor fi soluţionate pe cale amiabila, prin consultări şi negocieri între părţi. Articolul 11 Prezentul acord intră în vigoare la data ultimei notificări, prin care părţile se informează reciproc, pe cale diplomatică, asupra îndeplinirii procedurilor legale naţionale necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia. Acordul poate fi modificat sau completat prin acordul scris al părţilor. Intrarea în vigoare a modificărilor se va face în conformitate cu prevederile primului alineat al prezentului articol. Acest acord este încheiat pentru o perioadă de 5 ani şi se prelungeşte în mod automat pentru noi perioade de câte 5 ani, dacă nici una dintre părţi nu notifica în scris celeilalte părţi intenţia sa de a-l denunta, cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate a acestuia. Semnat la Stanca la 1 august 2003, în doua exemplare originale. Pentru Guvernul României, Ilie Sarbu, ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului Pentru Guvernul Republicii Moldova, Gheorghe Ducă, ministrul ecologiei, construcţiilor şi dezvoltării Anexa ────── la acord ────────── REGULAMENT de exercitare a pescuitului în raul Prut şi în lacul de acumulare Stanca-Costesti Partea I Perioade, durate şi zone de prohibitie a pescuitului Articolul 1 Pescuitul oricăror specii de peşti, crustacee, moluste şi al altor vietuitoare acvatice este prohibit după cum urmează: a) în raul Prut, în zonele inundate permanent sau temporar şi în lacul de acumulare Stanca-Costesti, 60 de zile consecutive, în perioada 1 aprilie - 30 iunie; ... b) la gura de vărsare a raului Prut în Dunăre, pe o distanta de 500 m de ambele părţi şi pe cursul raului pe o distanta de 10 km de la confluenta, în perioada 1 martie - 1 iunie; ... c) în raul Prut, în faţa garlelor, canalelor şi privalelor de alimentare a baltilor şi lacurilor, pe o distanta de 500 m de ambele părţi ale gurilor de vărsare, precum şi în interiorul acestora, în perioada 15 martie - 15 iunie; ... d) în raul Prut, în zona de 500 m în aval de baraj, în tot cursul anului. ... Partea a II-a Protecţia resurselor piscicole Articolul 2
(1)Părţile, la recomandarea Grupului mixt de lucru, pot institui zone de protecţie piscicolă, care se delimiteaza pe teren prin semne distincte. ...
(2)Zonele de protecţie piscicolă pot fi: ...
- a)de protecţie a reproducerii, ce reprezintă locuri predilecte pentru depunerea icrelor (pontelor) şi dezvoltarea puietului; ...
- b)de protecţie a diversitatii speciilor piscicole reunite într-un ecosistem acvatic; ...
- c)de protecţie pentru iernarea peştelui. ...
(3)În zonele de protecţie piscicolă, pentru o anumită perioada pot fi limitate sau interzise: ...
- a)pescuitul anumitor specii de peşti şi al altor vietuitoare acvatice; ...
- b)lucrări care împiedica migrarea, reproducerea sau pun în pericol existenta populatiilor piscicole, cum ar fi: ingustarea/bararea cursului apei, taierea şi recoltarea vegetatiei, extragerea de namol, nisip şi pietriş, colectarea ghetii; ...
- c)lucrări în zona malurilor, precum şi taierea arborilor şi arbustilor pe mal. ...
(4)Prin excepţie de la prevederile alin.
(3), activităţile prevăzute nu pot fi limitate sau interzise în următoarele situaţii: ...
- a)când activităţile se desfăşoară în scopuri ştiinţifice sau de cercetare; ...
- b)din considerente de prevenire a inundaţiilor. ... Articolul 3
(1)Părţile, la recomandările Grupului mixt de lucru, vor promova programe de redresare a populatiilor unor specii de peşti valoroase sau periclitate, prin: ...
- a)identificarea, amenajarea şi protecţia zonelor de reproducere; ...
- b)înfiinţarea de pepiniere pentru producerea puietului cu valoare economică şi ştiinţifică; ...
- c)organizarea activităţii de monitorizare a populatiilor piscicole şi stabilirea măsurilor de refacere a populatiilor periclitate. ...
(2)În caz de necesitate, părţile pot lua măsuri pentru completarea resurselor piscicole prin repopulari. ... Articolul 4
(1)Părţile, la recomandările Grupului mixt de lucru, pot declara regiuni de crutare anumite zone ce vor fi constatate ca locuri favorabile pentru cantonarea, reproducerea şi hranirea puietului şi adulţilor speciilor de vietuitoare acvatice. ...
(2)În apele declarate regiuni de crutare se interzic, pe toată perioada anului, pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv, precum şi alte activităţi cum sunt: recoltarea vegetatiei, extragerea balastului, vanatul, creşterea animalelor, turismul. ...
(3)Părţile, prin administratorii legali, au obligaţia sa marcheze perimetrele regiunilor de crutare şi să asigure paza şi controlul respectării prevederilor stabilite în alin.
(2). ... Articolul 5 În scopul protecţiei resurselor piscicole, sunt supuse interdicţiei următoarele acţiuni şi activităţi:
- a)mutarea, deteriorarea sau distrugerea semnelor indicatoare de reglementare a pescuitului; ...
- b)recoltarea stufului, papurii, rogozului şi a altor plante acvatice, fără autorizarea proprietarului sau beneficiarului de folosinţă piscicolă; ...
- c)închiderea cu orice fel de materiale şi unelte de pescuit a garlelor, canalelor, privalelor de legătură cu lacurile, baltile şi terenurile inundabile, dacă prin aceasta se împiedica accesul sau se captureaza pestii care migrează în timpul viiturilor ori în perioada de reproducere, precum şi scurgerea libera a apelor o dată cu resursele piscicole din ele; ...
- d)modificarea regimului de scurgere a apei, în scopul practicării pescuitului, fără acordul administratorului; ...
- e)distrugerea sau degradarea digurilor, barajelor şi canalelor pescaresti, taluzurilor şi malurilor inierbate, precum şi distrugerea, degradarea sau micşorarea zonelor de protecţie a apelor; ...
- f)aşezarea uneltelor de pescuit fixe sau în deriva pe mai mult de două treimi din lăţimea raului, garlelor sau canalelor; ...
- g)reducerea din culpa a debitelor de apa, dacă prin aceasta se periclitează existenta resurselor piscicole; ...
- h)folosirea, cu orice titlu, de navoade, voloace, setci, ave, prostovoale, vintire, taliene, precum şi alte tipuri de unelte de pescuit comercial, de către persoane fizice sau juridice neautorizate, aruncarea sau depozitarea rumegusului, deşeurilor menajere şi zootehnice şi a oricăror materii şi materiale, produse şi substanţe poluante pe malul şi în apele care fac obiectul acordului; ...
- i)pescuitul electric, pescuitul cu materiale explozive, cu substanţe toxice şi narcotice de orice fel, pescuitul cu plase din fire monofilament şi cu orice alte unelte intepatoare şi agatatoare; ...
- j)pescuitul în scop comercial cu unelte din plasa cu mărimea laturii ochiurilor sub dimensiunile minime prevăzute în prezentul regulament. ... Articolul 6 Părţile, de comun acord, pe baza studiilor şi a cercetărilor fundamentate ştiinţific, pot sa modifice perioadele, duratele şi zonele de prohibitie din apele care fac obiectul acordului, la recomandarea Grupului mixt de lucru. Partea a III-a Condiţiile pentru exercitarea pescuitului în scop recreativ/sportiv Articolul 7 Pescuitul recreativ/sportiv este permis numai în cursul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, cu respectarea următoarelor reguli:
- a)pescuitul în raul Prut, în lacul de acumulare Stanca-Costesti şi în bazinele limitrofe se practica cu cel mult două undite sau doua lansete cu câte doua carlige fiecare; ...
- b)pescuitul recreativ/sportiv se practica numai de pe mal; ...
- c)în timpul iernii pescuitul în scop recreativ se poate efectua şi pe gheaţa, cu excepţia zonelor de protecţie specială a iernarii peştelui; ...
- d)în timpul unei zile de pescuit se pot retine cel mult 5 kg de peste sau numai un singur exemplar dacă masa lui corporală depăşeşte 5 kg. ... Partea a IV-a Dimensiunile minime ale exemplarelor de peşti şi ale mărimii laturii ochiurilor de plasa Articolul 8
(1)Dimensiunile minime, în centimetri, ale exemplarelor de peşti şi ale altor vietuitoare acvatice care pot fi reţinute la pescuit sunt următoarele: ... ● Avat (Aspius aspius) 40 ● Babusca (Rutilus rutilus carpathorossicus) 15 ● Batca (Blicca bjoerkna) 15 ● Biban (Perca fluviatilis) 12 ● Caras (Carassius auratus) 15 ● Clean (Leuciscus cephalus) 28 ● Cosac (Abramis sp.) 25 ● Cosas (Ctenopharyngodon idella) 40 ● Crap (Cyprinus carpio) 35 ● Morunas (Vimba vimba carinata) 25 ● Mreana (Barbus barbus) 27 ● Novac (Aristichtys nobilis) 40 ● Oblete (Alburnus alburnus) 12 ● Platica (Abramis brama) 25 ● Rizeafca (Alosa caspia nordmann) 15 ● Rosioara (Scardinius erythrophthalmus) 15 ● Sanger (Hypophthalmichtys molitrix) 40 ● Scobar (Chondrostoma nasus) 25 ● Scrumbie de Dunăre (Alosa pontica) 22 ● Somn (Silurus glanis) 60 ● Salau (Stizostedion sp.) 40 ● Stiuca (Esox lucius) 40 ● Vaduvita (Leuciscus idus) 30 ● Raci 10 ● Scoici 8 ● Broaste 30 g/ex.
(2)Lungimea peştelui stabilită pentru pescuit este determinata prin măsurarea distantei de la vârful botului până la baza inotatoarei caudale. ...
(3)Speciile de peşti care nu sunt prevăzute la alin.
(1)sunt libere la pescuit, la orice dimensiune. ...
(4)Puietul şi exemplarele de peşti capturate sub dimensiunile minime prevăzute la alin.
(1)vor fi deversate în mod obligatoriu în apa, în stare vie. ...
(5)Se interzic achiziţionarea, procesarea şi depozitarea exemplarelor de peşti ale căror dimensiuni comerciale sunt mai mici decât cele prevăzute la alin.
(1). ...
(6)La pescuitul în scop comercial se admite existenta peştelui cu lungimea sub dimensiunile stabilite la alin.
(1), în proporţie de până la 10% din numărul total de peste pescuit. ...
(7)Se interzice pescuitul sturionilor. Exemplarele prinse ale acestor specii vor fi deversate în mod obligatoriu în apa, în stare vie. ... Articolul 9 La pescuitul în scop comercial nu se admit unelte de pescuit stationar cu mărimea laturii ochiului de plasa mai mica de 55 mm, iar la navod, aripile de minimum 50 mm şi matita de minimum 30 mm. Partea a V-a Diverse Articolul 10
(1)Popularea sau aclimatizarea de specii ori de hibrizi noi pentru fauna acvatica este permisă numai cu acordul părţilor, la recomandarea Grupului mixt de lucru. ...
(2)Acţiunile de populare cu material biologic se efectuează în prezenta reprezentanţilor părţilor. ... Articolul 11
(1)În funcţie de rezultatele cercetărilor şi de evoluţia mărimii stocurilor populatiilor piscicole, părţile pot sa modifice şi sa completeze prevederile referitoare la dimensiunile minime ale pestilor şi ale mărimii laturii ochiului de plasa ale uneltelor de pescuit şi sa stabilească tipul şi numărul de unelte de pescuit pe care poate să le utilizeze o persoană autorizata pentru exercitarea pescuitului în scop comercial. ...
(2)Pescuitul în scopuri ştiinţifice şi de control se efectuează în orice perioada a anului, inclusiv în perioadele de prohibitie, în orice loc, cu orice metode şi unelte de pescuit, atât pe timpul zilei, cat şi pe timpul nopţii, în baza unei autorizaţii emise de autoritatea publică centrala a fiecăreia dintre părţi, care se ocupa de pescuit şi acvacultura. ... Articolul 12
(1)În cazul nerespectării prevederilor prezentului regulament, se va aplica legislaţia în domeniu, în vigoare în statele părţilor. ...
(2)Prezentul regulament constituie anexa la Acordul încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul protecţiei resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în raul Prut şi în lacul de acumulare Stanca Costesti şi face parte integrantă din acesta. ...
(3)Prezentul regulament poate fi modificat sau completat, la iniţiativa uneia dintre părţi, în baza consimţământului reciproc al acestora. ... Semnat la Stanca la 1 august 2003, în doua exemplare originale. Pentru Guvernul României, Ilie Sarbu, ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului Pentru Guvernul Republicii Moldova, Gheorghe Ducă, ministrul ecologiei, construcţiilor şi dezvoltării ────────────────