← România

HOTĂRÂRE nr. 565 din 13 iunie 2007

HOTĂRÂRE nr. 565 din 13 iunie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comitetului interministerial pentru implementarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României, semnat la București la 6 decembrie 2005, ratificat prin Legea nr. 268/2006 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 28 iunie 2007 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 12 alin.

(2)și
(3)din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)În scopul organizării și coordonării activităților de implementare a prevederilor Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României, semnat la București la 6 decembrie 2005, ratificat prin Legea nr. 268/2006, denumit în continuare Acord, se înființează, organizează și funcționează, potrivit prevederilor prezentei hotărâri, Comitetul interministerial pentru implementarea Acordului, denumit în continuare Comitet interministerial.
(2)Comitetul interministerial se organizează și funcționează ca organism consultativ fără personalitate juridică, având componența prevăzută în anexa nr. 1 Articolul 2
(1)Atribuțiile Comitetului interministerial privesc analizarea, stabilirea și asigurarea punerii în aplicare a măsurilor identificate în vederea implementării Acordului, cu luarea în considerare a solicitărilor Comitetului mixt româno-american, prevăzut la art. XI paragraful 2 din Acord.
(2)Comitetul interministerial colaborează cu ministerele, cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și cu organisme neguvernamentale, în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale. Articolul 3
(1)Comitetul interministerial este condus de președintele acestuia. În lipsa președintelui, conducerea Comitetului interministerial este asigurată de unul dintre vicepreședinți, desemnat de președintele Comitetului interministerial.
(2)La lucrările Comitetului interministerial pot participa, în calitate de invitați, și alți reprezentanți ai autorităților administrației publice centrale și locale care sunt implicați în implementarea Acordului. Articolul 4
(1)Reuniunile ordinare ale Comitetului interministerial au loc în ultima lună a fiecărui semestru al anului, iar cele extraordinare, ori de câte ori se consideră necesar, la propunerea unui membru, cu acordul președintelui.
(2)Comitetul interministerial se consideră legal întrunit dacă se asigură prezența a minimum jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
(3)Deciziile Comitetului interministerial se iau în unanimitate. În cazul în care nu se ajunge la unanimitate în luarea unei decizii, se vor propune soluții alternative, decizia finală amânându-se pentru ședința următoare. Luarea unei decizii nu poate fi amânată decât o singură dată. În cazul în care nu se poate obține unanimitatea, soluțiile discutate se supun dezbaterii în cadrul primei ședințe a Guvernului. Articolul 5
(1)Deciziile Comitetului interministerial sunt duse la îndeplinire de ministerele reprezentate în cadrul acestuia, potrivit atribuțiilor ce le revin în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
(2)Responsabilitățile ministerelor, pe domenii de implementare, sunt prevăzute în anexa nr. 2
(3)Pentru soluționarea unor probleme punctuale, clar definite și cu termene precise, Comitetul interministerial poate constitui grupuri de lucru. Articolul 6
(1)Secretariatul Comitetului interministerial se asigură de către Ministerul Apărării, prin Centrul de coordonare și monitorizare a implementării Acordului, denumit în continuare Centru. Secretariatul participă la reuniunile Comitetului interministerial fără drept de vot.
(2)Centrul reprezintă punctul unic de contact pentru toate autoritățile și instituțiile publice responsabile de implementarea Acordului.
(3)Atribuțiile Centrului, pentru asigurarea activității de secretariat a Comitetului interministerial, sunt:
  1. a)convocarea membrilor Comitetului interministerial la solicitarea președintelui sau, în lipsa sa, a unuia dintre vicepreședinți, desemnat de acesta. Membrii Comitetului interministerial sunt convocați nominal, cu minimum 10 zile lucrătoare înaintea fiecărei reuniuni, comunicându-li-se locul, data și ora convocării, precum și ordinea de zi, la care se anexează documentele de lucru necesare. Cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru reuniune, membrii Comitetului interministerial transmit observațiile ori propunerile privind proiectele pentru ordinea de zi. În situații de urgență, convocarea se face cu minimum 3 zile lucrătoare înainte; ...
  2. b)supunerea proiectului inițial al ordinii de zi împreună cu propunerile membrilor pentru analiza președintelui ori, în lipsa sa, a vicepreședintelui desemnat de acesta; ...
  3. c)redactarea proceselor-verbale ale ședințelor; ...
  4. d)redactarea și transmiterea, cu avizul președintelui Comitetului interministerial, a documentelor destinate informării Guvernului, Președinției și Parlamentului; ...
  5. e)în perioada dintre reuniuni, asigurarea legăturii dintre membrii Comitetului interministerial, schimburile de informații și documentele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. ...
(4)La nivelul fiecărui minister se va stabili un punct unic de contact pentru asigurarea comunicării cu Centrul. Articolul 7 Cheltuielile legate de activitatea Comitetului interministerial se suportă de fiecare dintre instituțiile implicate, din bugetele proprii, în părțile ce le privesc. Articolul 8 și Anexele nr. 1 2 PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul apărării, Teodor Viorel Meleșcanu Ministrul afacerilor externe, Adrian Mihai Cioroianu Ministrul justiției, Tudor-Alexandru Chiuariu Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian București, 13 iunie
  1. Nr.
  2. Anexa nr. 1 COMPONENȚA Comitetului interministerial pentru implementarea Acordului
  3. Secretar de stat din Ministerul Apărării - președinte ...
  4. Secretar de stat din Ministerul Afacerilor Externe - vicepreședinte ...
  5. Secretar de stat din Ministerul Justiției - vicepreședinte ...
  6. Secretar de stat din Ministerul Internelor și Reformei Administrative - membru ...
  7. Secretar de stat din Ministerul Economiei și Finanțelor - membru ...
  8. Secretar de stat din Ministerul Transporturilor - membru ...
  9. Secretar de stat din Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - membru ...
  10. Secretar de stat din Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile - membru ...
  11. Secretar de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - membru ...
  12. Secretar de stat din Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației - membru ...
  13. Secretar de stat din Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului - membru ...
  14. Secretar de stat din Ministerul Sănătății Publice - membru ...
  15. Secretar de stat din Ministerul Culturii și Cultelor - membru ...
  16. Șeful Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale - membru ...
  17. Secretar de stat din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor - membru (la 05-05-2008, Anexa nr. 1 a fost completată de Punctul 1, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 456 din 21 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 05 mai 2008 ) ...
  18. Secretar de stat din Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale - membru (la 05-05-2008, Anexa nr. 1 a fost completată de Punctul 1, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 456 din 21 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 05 mai 2008 ) ...
  19. Prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informații - membru (la 05-05-2008, Anexa nr. 1 a fost completată de Punctul 1, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 456 din 21 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 05 mai 2008 ) ... Anexa nr. 2 DOMENIILE DE IMPLEMENTARE a Acordului și ministerele responsabile
  20. Dezvoltarea cadrului legislativ, interpretarea și aplicarea legislației și soluționarea eventualelor dispute - potrivit competențelor stabilite prin lege ...
  21. Circulația pe drumurile publice și ordinea publică - Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Apărări ...
  22. Proceduri vamale, taxe și impozite - Ministerul Economiei și Finanțelor ...
  23. Transporturi - Ministerul Transporturilor și Ministerul Apărării ...
  24. Angajarea de forță de muncă de pe piața românească, securitate și sănătate în muncă - Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse ...
  25. Protecția mediului înconjurător - Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile ...
  26. Suportul logistic - Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Apărării ...
  27. Comunicații - Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și Ministerul Apărării ...
  28. Educație - Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului ...
  29. Asistență medicală - Ministerul Sănătății Publice și Ministerul Apărării ...
  30. Asistență religioasă - Ministerul Culturii și Cultelor și Ministerul Apărării ...
  31. Securitate - Ministerul Apărării, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Serviciul Român de Informații (la 05-05-2008, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 2, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 456 din 21 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 05 mai 2008 ) ...
  32. Proprietăți imobiliare și încadrare în reglementările de amenajare a teritoriului și urbanism - Ministerul Apărării și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor (la 05-05-2008, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 2, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 456 din 21 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 05 mai 2008 ) ...
  33. Proceduri contractuale - Ministerul Apărării și Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale (la 05-05-2008, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 2, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 456 din 21 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 05 mai 2008 ) ... -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.