LEGE nr. 340 din 3 decembrie 2007 pentru modificarea alin. (6) al art. 92 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 10 decembrie 2007 Parlamentul României adoptă
prezenta lege. Articolul UNIC Alineatul
(6)al articolului 92 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: "
(6)Pentru terenurile scoase definitiv din circuitul agricol şi silvic pentru construcţii care deservesc activităţile agricole şi silvice, lucrările de îmbunătăţiri funciare, regularizarea cursurilor de apă, realizarea de surse de apă potabilă şi obiective meteorologice, precum şi pentru terenurile agricole sau silvice, în suprafaţă de până la 500 mp, aflate în proprietatea persoanelor în vârstă de până la 40 de ani şi care doresc să îşi construiască o locuinţă, nu se datorează taxele prevăzute la alin.
(4)." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(1)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 3 decembrie 2007. Nr. 340. _________