DECIZIE nr. 102 din 9 iulie 1998 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 10 august 1998 Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Paula C. Pantea - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie şi de Popescu Cartianu Ana Sofia în Dosarul nr. 2.366/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 30 iunie 1998 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 9 iulie 1998. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 25 februarie 1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie şi de Popescu Cartianu Ana Sofia în Dosarul nr. 2.366/1996 al acelei instanţe. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 128 şi 130 din Constituţie. Se susţine ca, din moment ce declararea recursului în anulare constituie o prerogativa a procurorului general, este firesc ca retragerea acestei cai de atac de către initiatorul ei, conform art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, sa reprezinte un exerciţiu al aceloraşi atribuţii, la indemana aceluiaşi subiect calificat, cu efect de stingere a litigiului respectiv. Prevederea atacată este neconstitutionala, deoarece transfera în competenţa părţilor litigante atribuţii care, potrivit art. 130 din Constituţie, reprezintă apanajul exclusiv al Ministerului Public şi se exercită prin procurorii constituiţi în parchete, incalcandu-se astfel ordinea de drept. Prin aceasta se permite părţilor din proces sa ceara continuarea judecaţii unei cai de atac pe care nu sunt abilitate sa o declanseze şi care aparţine în exclusivitate unei autorităţi publice. Se precizează totodată ca art. 16 alin.
(1)din Constituţie nu are în vedere egalitatea de tratament juridic al cetăţenilor în raport cu cea care se aplică autorităţilor publice şi nici preluarea de către cetăţeni a atribuţiilor ce revin respectivelor autorităţi. Popescu Cartianu Ana Sofia motiveaza excepţia de neconstituţionalitate invocată sustinand ca dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 16, 21, 54, 128 şi 130 din Constituţie. Se arata ca principiul constituţional prevăzut la art. 16 alin.
(1)este încălcat, deoarece, permitandu-se părţilor sa ceara continuarea judecaţii unui recurs a cărui declarare este de competenţa Ministerului Public, se contureaza o categorie de cetăţeni privilegiaţi, care beneficiază de un al patrulea grad de jurisdicţie, artificial creat. Prin prerogativa unor cetăţeni de a-şi exercită dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească, chiar şi după epuizarea căilor legale, se legifereaza un abuz de drept, incalcandu-se şi dispoziţiile art. 21 şi 54 din Constituţie. Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă nu este intemeiata, textul atacat fiind constituţional. Potrivit art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă ar urma să fie respinsă, având în vedere practica constanta a Curţii Constituţionale, în care s-a statuat ca dispoziţiile legale menţionate sunt constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi ale părţii prezente, precum şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit.
- c)din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată. Potrivit prevederilor art. 330^4 din Codul de procedură civilă, "până la închiderea dezbaterilor, procurorul general îşi poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părţile în proces pot cere continuarea judecaţii". Împotriva acestui text s-a invocat de mai multe ori excepţia de neconstituţionalitate, Curtea pronunţându-se, pentru prima oara, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, în sensul că dispoziţiile sale sunt constituţionale. S-a reţinut, în considerente, ca "art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă arata condiţiile în care procurorul general îşi poate retrage recursul în anulare şi consacra, totodată, dreptul părţilor din proces de a stărui pentru continuarea judecaţii. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusă în discuţie nici o situaţie conflictuala cu dispoziţiile Constituţiei." Ulterior, a mai fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a aceluiaşi text şi în alte cauze, însă Curtea Constituţională a menţinut, prin deciziile pronunţate, soluţia de constituţionalitate. Cu privire la dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, se constată că nu contravin prevederilor art. 128 din Constituţie. Dispoziţia constituţională nu este incalcata prin faptul ca o cale de atac ce se poate exercita numai de către procurorul general este continuată, în caz de renunţare a acestuia, la cererea uneia dintre părţi, deoarece este în sarcina legiuitorului sa stabilească condiţiile de exercitare a căilor de atac. Cat priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 130 din Constituţie, este de observat ca autorul excepţiei de neconstituţionalitate considera ca textul de lege criticat transfera în competenţa părţilor din proces atribuţii care, potrivit dispoziţiilor constituţionale, reprezintă apanajul exclusiv al Ministerului Public. Acest text constituţional reglementează participarea Ministerului Public la activitatea judiciară în general, fără a distinge între procesele penale şi civile. Procesul civil fiind o cauza a intereselor private, părţile îşi apara, în primul rând ele, drepturile, iar instanţa, aplicând legea, veghează la apărarea ordinii de drept. În aceste condiţii nu se poate susţine ca apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi a ordinii de drept constituie apanajul exclusiv al Ministerului Public. Textul criticat nu contravine nici prevederilor art. 16 şi 21 din Constituţie. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considera ca, prin continuarea judecaţii de către părţi a recursului în anulare, declarat de procurorul general, se creează un al patrulea grad de jurisdicţie. Prin aceasta prevedere nu se creează nici un privilegiu părţilor care pot cere continuarea judecaţii recursului în anulare, deoarece acestea nu beneficiază de un al patrulea grad de jurisdicţie în defavoarea altor cetăţeni. Declanşarea caii de atac nu se face la iniţiativa părţii, ci a procurorului general, iar participarea acesteia la activitatea de judecată este, asa cum s-a mai arătat, în interesul ei. În concluzie, posibilitatea părţii de a cere continuarea judecării recursului în anulare, în cazul în care procurorul general l-a retras, nu contravine nici unei prevederi constituţionale. Asupra dispoziţiilor criticate Curtea Constituţională s-a mai pronunţat şi prin deciziile nr. 67 şi 68 din 16 aprilie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 mai 1998, constatând constituţionalitatea prevederilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă. Motivele invocate în susţinerea excepţiei nu sunt de natura să facă necesară reconsiderarea practicii jurisdicţionale a Curţii, urmând ca excepţia privind dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă să fie respinsă. Faţa de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit.
- c)şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie şi de Popescu Cartianu Ana Sofia în Dosarul nr. 2.366/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 iulie 1998. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta ----------