← România

ORDIN nr. 53 din 7 martie 2011

ORDIN nr. 53 din 7 martie 2011 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 763/455/2004 pentru aprobarea Listei substanţelor permise a fi utilizate în fabricarea produselor din tutun Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 10 martie 2011 Având în vedere prevederile art. 3^3 din Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, văzând Referatul de aprobare al Direcţiei sănătate publică şi control în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii nr. Cs.A./1.890/2011, ministrul sănătăţii şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emit următorul ordin: Articolul I Anexa la Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 763/455/2004 pentru aprobarea Listei substanţelor permise a fi utilizate în fabricarea produselor din tutun, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 4 august 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi completează după cum urmează:

  1. La punctul 1.1 "Produse alimentare şi substanţe naturale" liniuţa a zecea, sintagma "cumarina şi derivaţii săi" se modifică şi se înlocuieşte cu sintagma "cumarina naturală şi artificială şi derivaţii săi".
  2. La punctul 1.3 Solvenţi "liniuţa a treisprezecea, sintagma "Sorbitol (E 422)" se modifică şi se înlocuieşte cu sintagma" Sorbitol (E 420)".
  3. La punctul 5 "Aditivi permişi pentru fabricarea filtrelor, port ţigaretelor, ţigărilor de foi, port-ţigărilor şi filtrelor de pipă" se introduc următoarele liniuţe: "- Amidon modificat - Gelatină - Sorbitol (E 420) - Glicerină (E 422) - Citrat de sodiu (E 331) - Albastru strălucitor FCF (E 133) - Tartrazina (E 102) - Gellan Guma (E 418) - Dioxid de siliciu ( E 551) - Trigliceride cu lanţ mediu - Ulei de floarea soarelui, cu respectarea prevederilor anexelor nr. 1-3 la Normele cu privire la natura, conţinutul, originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea, marcarea, păstrarea şi calitatea uleiurilor vegetale, grăsimilor tartinabile - margarine - şi a maionezelor, destinate comercializării pentru consumul uman, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 454/917/2001/22/2002, cu modificările şi completările ulterioare." Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Cseke Attila Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.