← România

HOTĂRÂRE nr. 462 din 5 mai 2010

HOTĂRÂRE nr. 462 din 5 mai 2010 pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 21 mai 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin.

(3)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul I Hotărârea Guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 şi 281 bis din 25 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La anexa nr. 8 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Horezu", la secţiunea I "Bunuri imobile", după poziţia 381 se introduc douăzeci şi patru de noi poziţii, poziţiile 382-405, conform anexei nr. 1. 2. La anexa nr. 14 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Bărbăteşti, judeţul Vâlcea":
  1. a)la secţiunea I "Bunuri imobile" se abrogă poziţia 263; ...
  2. b)la secţiunea I "Bunuri imobile" se modifică următoarele poziţii: ... - la poziţia 13, coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: S = 1520 mp; adresa: Bărbăteşti, satul Bodeşti; vecini: DJ 646 E Bodeşti-Bărbăteşti, Biserica, Popescu D., Cămin cultural Bodeşti"; - la poziţia 18, coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: S = 2828 mp; adresa: Bărbăteşti, satul Bărbăteşti; vecini: DJ 646 E Bodeşti-Bărbăteşti, pârâul Otăsău, Valea, Buharu Vasile"; - la poziţia 379, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Drum sătesc Bărbăteşti-Pătrunsa". 3. La anexa nr. 24 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Costeşti":
  3. a)la secţiunea I "Bunuri imobile" se abrogă poziţiile 272, 278 şi 302; ...
  4. b)la secţiunea I "Bunuri imobile" se modifică următoarele poziţii: ... - la poziţia 171, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Uliţa DJ 646 A - Peri - Pistol Alexandru", coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: L = 455 ml, l = 4 ml, pietruită; Descript: intravilan, şanţuri marginale; adresa: comuna Costeşti, satul Pietreni: vecini: DJ 646 A-Pistol Alexandru", iar coloana 6 va avea următorul cuprins: "24.196 lei"; - la poziţia 178, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Zonă de protecţie Uliţa DJ 646 - Peri - Pistol Alexandru", coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: pe ambele părţi ale uliţei, L = 455 ml, l = 0,50 ml, S = 455 mp; adresa: comuna Costeşti, satul Pietreni; vecini: ambele părţi ale uliţei", iar coloana 6 va avea următorul cuprins: "170 lei";
  5. c)secţiunea I "Bunuri imobile" se completează cu poziţia 304, conform anexei nr. 2. ... 4. La anexa nr. 52 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Nicolae Bălcescu", secţiunea I "Bunuri imobile", poziţia 15, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Teren aferent Dispensarului uman Predeşti", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: S = 2916 mp; adresa: Nicolae Bălcescu, satul Predeşti; vecini: N - teren proprietari, S - DJ, E -Rizescu, V - drum acces". 5. La anexa nr. 53 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Olanu":
  6. a)la secţiunea I "Bunuri imobile" se abrogă poziţia 168; ...
  7. b)la secţiunea I "Bunuri imobile" se modifică următoarele poziţii: ... - la poziţia 65, coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: L total = 356 m, asfalt l =7 m, intravilan; adresa: Olanu-Cioboţi", iar coloana 6 va avea următorul cuprins: "200.000 lei". 6. La anexa nr. 71 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Stăneşti":
  8. a)la secţiunea I "Bunuri imobile" se modifică următoarele poziţii: ... - la poziţia 85, coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: S = 3277 mp; adresa: comuna Stăneşti; Vecini: N - Serbu Angela, S -moştenitor Tudoran Gheorghe, E - moştenitor Zamfirescu Gheorghe, V - DJ 643 B";
  9. b)la secţiunea I "Bunuri imobile", după poziţia 87 se introduc douăzeci şi două de noi poziţii, poziţiile 88-109, conform anexei nr. 3. ... 7. La anexa nr. 80 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Tomşani", la secţiunea I "Bunuri imobile" se modifică următoarele poziţii: - la poziţia 21, coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: S = 1089,77 mp"; - la poziţia 26, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Teren Şcoala Foleştii de Sus", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: S = 5542 mp"; - la poziţia 79, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Drum comunal Foleşti-Mireşti-Oteşani", coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: L = 2,5 km, l = 7 m; Descript: asfalt, intravilan", iar coloana 6 va avea următorul cuprins: "1.129.821,95 lei". 8. La anexa nr. 84 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Voiceşti", la secţiunea I "Bunuri imobile", după poziţia 179 se introduc şapte noi poziţii, poziţiile 180-186, conform anexei nr. 4. Articolul II Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Bucureşti, 5 mai 2010. Nr. 462. Anexa 1 COMPLETĂRI LA INVENTARUL BUNURILOR CARE APARŢIN DOMENIULUI PUBLIC AL ORAŞULUI HOREZU Secţiunea I - Bunuri imobile Anexa 2 COMPLETĂRI LA INVENTARUL BUNURILOR CARE APARŢIN DOMENIULUI PUBLIC AL COMUNEI COSTEŞTI Secţiunea I - Bunuri imobile Anexa 3 COMPLETĂRI LA INVENTARUL BUNURILOR CARE APARŢIN DOMENIULUI PUBLIC AL COMUNEI STĂNEŞTI Secţiunea I - Bunuri imobile Anexa 4 COMPLETĂRI LA INVENTARUL BUNURILOR CARE APARŢIN DOMENIULUI PUBLIC AL COMUNEI VOICEŞTI Secţiunea I - Bunuri imobile -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.