← România

ORDIN nr. 154 din 15 iulie 2009

ORDIN nr. 154 din 15 iulie 2009 privind acordarea celui de-al doilea titlu de parc industrial Societăţii Comerciale "Ploieşti Industrial Parc" - S.A. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 518 din 28 iulie 2009 Având în vedere prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată prin Legea nr. 186/2009, cu modificările ulterioare, ale art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, ale art. 2 alin.

(2)din Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 264/2002, constatând, sub rezerva rezultatelor verificării de detaliu, că proiectul depus îndeplineşte, în principiu, condiţiile de eligibilitate stabilite în schema de ajutor de stat regional acordat pentru investiţiile realizate în parcurile industriale, aprobată prin Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 296/2007, în temeiul prevederilor art. 7 alin.
(4)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul administraţiei şi internelor, emite următorul ordin: Articolul 1 Se acordă cel de-al doilea titlu de parc industrial Societăţii Comerciale "Ploieşti Industrial Parc" - S.A., denumită în continuare societate-administrator, având cod unic de înregistrare 14380546 şi sediul social în municipiul Ploieşti, Str. Sferei nr. 1, pentru parcul industrial constituit pe terenul având datele de identificare prevăzute la art. 2. Articolul 2 Terenul pentru care se acordă titlul de parc industrial are următoarele caracteristici:
  1. a)este amplasat pe teritoriul administrativ al localităţii Mizil, judeţul Prahova, şi este înscris în cartea funciară a localităţii Mizil cu număr cadastral 10360; ...
  2. b)are o suprafaţă de 30 ha. ... Articolul 3 Titlul de parc industrial este valabil în perimetrul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, pe perioada de existenţă a societăţii-administrator, în condiţiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute în legislaţia în vigoare. Articolul 4 Societatea-administrator transmite Ministerului Administraţiei şi Internelor:
  3. a)datele de identificare ale fiecărui operator economic cu care a încheiat contract de amplasare în parcul industrial, până la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I; ...
  4. b)datele de identificare ale fiecărui operator economic cu care încheie contract de amplasare în parcul industrial, în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a acestuia; ...
  5. c)rapoartele semestriale privind activităţile realizate în parcul industrial. ... Articolul 5 În baza titlului acordat potrivit prezentului ordin, societăţile comerciale pot beneficia de ajutor de stat regional pentru investiţiile realizate în parcul industrial, în situaţia îndeplinirii condiţiilor stipulate în:
  6. a)Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 214 din 9 august 2008; ...
  7. b)Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 296/2007 privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investiţiile realizate în parcurile industriale. ... Articolul 6 Furnizorul ajutorului de stat acordat în temeiul titlului de parc industrial, potrivit prezentului ordin, este unitatea administrativ-teritorială Mizil, judeţul Prahova. Articolul 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, Dan Nica Bucureşti, 15 iulie 2009. Nr. 154. Anexă __________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.